Prima pagină » Mini » ADEVĂRUL CRUNT a ieșit la iveală la cinci luni după TRAGEDIA DIN COLECTIV: NUMĂRUL este mult MAI MARE decât ar fi putut crede oricine

ADEVĂRUL CRUNT a ieșit la iveală la cinci luni după TRAGEDIA DIN COLECTIV: NUMĂRUL este mult MAI MARE decât ar fi putut crede oricine

ADEVĂRUL CRUNT a ieșit la iveală la cinci luni după TRAGEDIA DIN COLECTIV: NUMĂRUL este mult MAI MARE decât ar fi putut crede oricine
Inspectorii IGSU au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, 1.551 controale la nivel național privind respectarea măsurilor de apărare și stingere a incendiilor, în urma cărora au fost aplicate amenzi de peste 2,2 milioane lei, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Potrivit unui comunicat de presă al IGSU, au fost aplicate 3.421 sancțiuni contravenționale, 2.858 avertismente și 513 amenzi contravenționale, în cuantum de 2.218.506 lei.

Inspectorii de prevenire au continuat activitățile de îndrumare și control pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor la operatori economici cu activități în domeniile comerț, alimentație publică și de agrement (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol), precum și la unități sanitare.

Pe lângă identificarea și înlăturarea disfuncționalităților specifice, specialiștii IGSU au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceștia să cunoască și să respecte regulile de prevenire a incendiilor și au desfășurat exerciții de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. A fost declanșat Planul Roşu: bilanțul victimelor
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești