Prima pagină » Mini » Afecțiunea rară de care suferă acest bărbat. „Am vrut să mi-l tai singur!”

Afecțiunea rară de care suferă acest bărbat. „Am vrut să mi-l tai singur!”

Un britanic și-a făcut curaj să vorbească despre o problemă medicală care l-a afectat timp de zece ani și de care a reușit să scape abia acum, scrie Daily Mail. Farshad Hashemzadeh, un bărbat în vârstă de 28 de ani, a trecut printr-o dereglare hormonală înca de când a împlinit 18 ani, sânul drept dezvoltându-i-se prea mult și ajungând la mărimea unei cupe B.

FOTO: captură Daily Mail

Bărbatul a apelat la doctori în repetate rânduri, însă operația i-a fost refuzată pentru că nu era acoperită de asigurarea medicală. Pe lânga problema fizică evidentă (ginecomastie), Hashemzadeh s-a confruntat mai mult cu una psihică. Dezamăgit de propriul aspect, a refuzat să se implice într-o relație până în prezent. „Am vrut chiar să mi-l tai singur. Am fost foarte supărat din cauza deciziei medicilor și nu vedeam altă soluție”, a povestit tânărul.

FOTO: captură Daily Mail

Acum, bărbatul are o iubită, care, de altfel, l-a și ajutat să economisească suma de 3.000 de lire sterline (aproape 4.000 de euro) și astfel s-a operat.

Ginecomastia este o afecțiune destul de rară, aproximativ 400 de bărbați fiind diagnosticați cu această boală provocată de un dezechilibru hormonal.

FOTO: captură Daily Mail

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?