Prima pagină » Mini » Aplicația care te învață tainele sexului oral, lingând ecranul telefonului

Aplicația care te învață tainele sexului oral, lingând ecranul telefonului

15 mart. 2014, 11:40, Mini
Aplicația care te învață tainele sexului oral, lingând ecranul telefonului
Lick This, aplicația pentru mobil care te învață tainele sexului oral destinat femeilor.

Aplicația de mobil „Lick This” (Linge asta), dezvolată de Pablo Rochat și Chris Allick a fost dezvoltată în ideea de a ajuta oamenii să își îmbunătățească sau să deprindă tehnica sexuală a cunnilingus-ului, sexul oral destinat femeilor. Ideea lor a avut succes, utilizatorii își plimbă aprig limbile pe ecranul mobilului. Totuși, se întreabă specialiștii, câți dintre ei chiar învață ceva și câți își petrec timpul în dormitor, lingând ecranul telefoanelor.

Într-o lume în care copiii află despre sex din producțiile porno de pe internet și despre tehnici sexuale de la programul Siri al Iphone-ului, intimitatea și noutatea sexuală nu mai sunt demult ceva ce trebuie descoperit pe cont propriu.

Oamenii tind să fie cyborgi, crede feminista Donna Haraway, care spune că am ajuns să atașăm corpului nostru tehnologii care devin esențiale pentru modul în care navigăm prin lumea din jur. Telefoanele ne ghidează prin jungla urbană, tot ele aleg parteneri sexuali sau prieteni. De ce nu ne-ar învăța și cum să fim amanți mai buni?

Asta își propune Lick This, care vine cu trei exerciții pentru limbă: să manevrezi pe telefon un întrerupător de lumină, să bați o minge de volei și să rotești o ascuțitoare de creioane. Primul este pentru mișcarea sus-jos a limbii, al doilea pentru răsucirea țintei, iar al treilea pentru un scop neclar, care sfârșește cel mai des prin a-ți acoperi telefonul cu salivă.

Totuși, marele minus al aplicației este că nu oferă feedback. Cât de bine bațo mingea de volei sau freci întrerupătorul electric cu limba? Nu există validare, telefonul nu începe să strige „O Doamne!” sau „Limba ta e o mașină a plăcerii!”. Aplicația doar contorizează reușitele. Inutil, pentru că în realitate clitorisul femeii nu este un abac.

O altă critică este aceea că cele trei exerciții nu prea se potrivesc cu geografia părții intime a femeii. Provocarea unui sex oral pentru femei nu este să dai cu limba în sus și-n jos de 467 de ori, ci să găsești butonul plăcerii. Iar înlocuirea anatomiei sexuale feminine cu animații drăguțe poate avea ca efect secundar asupra utilizatorilor intimidarea atunci când vor da nas în nas cu adevărata bestie. Poate că ascuțitoarea sau mingea de volei ar trebui înlocuite cu un vagin.