Asociația care reprezintă interesele unor artiști precum Florin Piersic, Stela Popescu sau Inna, acuzată de ANAF că a dedus TVA pentru rochii de noapte, pampers sau sticle de horincă
CREDIDAM, o asociație non-profit care reprezintă interesele unor artiști de top din România, este acuzată de ANAF că a dedus TVA pentru achiziționarea de rochii de noapte, pampers sau sticle de horincă. ANAF subliniază într-un raport de inspecție că astfel de cheluieli nu sunt deductibile. Constrolul ANAF la CREDIDAM a descoperit nereguli în contabilitate de 5 milioane de lei, însă asociația a constestat în instanță acuzațiile ANAF.
Un raport de inspecție al ANAF a descoperit la Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți că există iregularități în valoare totală de peste 5 milioane de lei. Aceste iregularități constă în principal în TVA dedus greșit, precum și în impozite pe profit calculate eronat.
Potrivit raportului de inspecție al ANAF, CREDIDAM a introdus la capitolul cheltuieli deductibile de TVA o serie de facturi pentru cămăși de noapte, achiziții de produse pentru îngrijirea copilului (pampers, șampon, lapte praf), 8 sticle de horincă, șosete, 80 de sticle de Cuvee și Merlot, praline, parfumuri sau deconturi pentru cazări. ANAF a specificat că astfel de achiziții nu pot fi introduse la cheltuieli deductibile de TVA.
Vezi aici raportul integral al ANAF
Potrivit propriei descriei de pe site, CREDIDAM reprezintă interesele a 11.000 artistiști interpreți români și străini. Obiectul activității CREDIDAM este colectarea și repartizarea banilor cuveniți acestora, proveniți din difuzarea înregistrărilor comerciale pe teritoriul României de către posturile de radio, TV, cablu, cinematografice, în restaurante, hoteluri, discoteci, etc.
CREDIDAM susține că reprezintă interesele unor artiști precum: Angela Gheorghiu, Radu Beligan, Dan Bittman, Florin Piersic, Andra, Inna, Horia Brenciu, Grasu XXL, Guess Who, Maia Morgenstern, Alexandru Arsinel, Stela Popescu.
Controlul ANAF a stabilit că are de plătit la bugetul de stat 5 milioane de lei. Potrivit raportului ANAF, cele mai mari sume reprezintă TVA pe care CREDIDIAM ori a calculat-o greșit, ori a făcut deduceri pe achiziții neeligibile. În acest caz ANAF a emis o somație de plată și un titlu executoriu pentru suma de 2,1 milioane lei. CREDIDAM a atatacat în instanță raportul ANAF și decizia de impunere.
Inspectia ANAF a găsit cel puțin 26 de cazuri în care CREDIDAM a dedus TVA pentru achiziții care nu intrau în lista achizițiilor ce puteau beneficia de deducerea TVA. Reprezentanții CREDIDAM nu au răspuns solicitărilor gândul de a-și prezenta punctul de vedere.