Autoritățile din Sumatra vor să le dea un test de virginitate tuturor elevelor de liceu
Autoritățile din insula indoneziană Sumatra au anunțat recent că, începând din anul 2014, toate elevele de liceu ar putea fi supuse unui test de virginitate, relatează International Business Times.
Potrivit declarațiilor unui oficial, măsura vine în contextul în care în ultima perioadă numărul adolescentelor care își încep viața sexuală înainte de căsătorie a crescut foarte mult.
„Fiecare femeia are dreptul să aleagă până la ce vârstă își păstrează virginitatea, însă noi încercăm să prevenim actele negative în care ar putea fi implicate elevele”, a explicat Muhammad Rasyid, un reprezentant al autorităților.
Numerele câștigătoare la loto din data de 22 august
Propunerea a stârnit deja numeroase critici, atât din partea organizațiilor care luptă pentru drepturile femeii, cât și din partea unor politicieni.
„Virginitatea este o problemă personală, fiecare persoană are dreptul să facă ce vrea cu corpul lui. Autoritățile nu au niciun să facă astfel de controale”, a comentat vicepreședintele Comisiei Naționale pentru Prevenirea Violenței Împotriva Femeilor.
„Ce se întâmplă dacă o elevă a fost victima unui viol și pică testul? (…) Moralitatea nu poate fi determinată astfel. Ce vor face cu rezultatele testelor? Vor dezvălui numele elevelor care nu mai sunt virgine?”, a adăugat acesta.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației a arătat că măsura nu poate fi blocată, decizia finală urmând a fi luată de autoritățile locale.