„Acest proiect dezbate modul în care fenomenul „sexting” (schimbul de mesaje SMS sau fotografii cu tentă sexuală prin intermediul telefoanelor mobile) și consumul de alcool cresc riscul unui comportament sexual deviant în rândul studentelor”, se arată într-un anunț din 2014, care anunța obținerea grantului pentru realizarea acestui studiu.
Studiul sugerează că există „o legătură ocazională” între consumul de alcool, sexting și agresiunile sexuale, deoarece bărbații și femeile interpretează mesajele sexuale în mod diferit, scrie freebeacon.com.
Astfel, studentele impulsive sunt mai dispuse să facă schimb de mesaje și fotografii deocheate și mai determinate să se implice în aventuri sexuale riscante.
„Principalele ipoteze ale studiului sunt: 1. Sexting-ul mediază o relație între consumul de băutură și comportamentul sexual riscant, respectiv agresiune sexuale în rândul studentelor. 2. Caracterul impulsiv și așteptările privind partidele de sex consumate pe fondul alcoolului au legătură cu dependența de alcool, sexting-ul agresiv, comportamentul sexual riscant și agresiunile sexuale în rândul studentelor”.
O a treia ipoteză spune că „bărbații și femeile interpretează diferit mesajele sexuale și comportamentul rezultat în urma consumului de alcool, fapt ce duce la creșterea riscului de producere a unor agresiuni sexuale”.
Cercetătorii le vor urmări timp de două semestre pe tinerele din facultăți, dar și pe bărbați, examinând modul în care aceste persoane „interpretează sexting-ul”. Rezultatele se vor baza pe o bază de date raportată de utilizatori și SMS-urile acestora.
Proiectul se va încheia în luna mai a anului viitor și până acum, a scos 42.676 dolari din buzunarele contribuabililor americani. Studiul are ca scop edificarea unor tehnici de prevenire a agresiunilor sexuale, cu ajutorul telefoanelor mobile. Un studiu anterior a relevat faptul că bărbații au așteptări mult mai optimiste de la sexting decât femeile.