BACALAUREAT 2014. Ce note a luat fiica lui George Becali la Bac
REZULTATE BACALAUREAT 2014. Fiica cea mare a lui George Becali, Teodora, și-a aflat azi, alături de colegii săi, notele pe care le-a obținut la examenul de Bacalaureat.
Tânăra absolventă a Colegiului Național I. L. Caragiale din Capitală a obținut media 8,45. Cea mai mare notă cu care a fost punctată a fost 9,20, la Biologie. La Limba și literatura română, fata cea mare a patronului clubului de fotbal Steaua a luat 8,65, iar la Matematică a primit nota 7,50.
Rata de promovare a examenului de Bacalaureat a fost anul acesta de 59,22%, înainte de contestații. Elevii nemulțumiți au putut solicita astăzi recorectarea lucrărilor, iar rezultatele finale se vor afișa vineri.