BLACK FRIDAY 2014 F64. Magazinul prezintă lista cu produse și stocul pentru „Vinerea Neagră”
BLACK FRIDAY 2014 F64. Perioada reducerilor începe în noaptea de joi spre vineri, 21 noiembrie, și durează până duminică, 23 noiembrie. Pentru a veni în întâmpinarea clienților, Black Friday se desfășoară online pe F64.ro, dar și în magazinul fizic din București, B-dul Unirii, nr. 45, acesta fiind deschis vineri și sâmbătă în intervalul 08.00 – 22.00 iar duminică între orele 09.00 și 18.00.
De-a lungul celor trei zile de Black Friday, F64 va avea 3.500 de aparate DSLR, 4.000 de obiective și 2.500 de aparate foto compacte. Se mai adaugă acestora 300 de camere video, dar și 1.500 de camere de acțiune și 55 de ceasuri inteligente. Partenerii care vor participa alături de F64 la Black Friday sunt nume consacrate din industria echipamentelor foto-video precum: Canon, Nikon, Sony, Panasonic, Olympus, Fujifilm, Zeiss, Sigma, Pentax, Leica, Tamron și Tokina.
Vor fi în ofertă și produse de la Samsung, Lytro, Sandisk, Lexar, Tamrac, WF Fancier, Lowepro, Case Logic, Manfrotto, Giottos, Hama, Pixel, Hakutatz, Ekasilp, Elinchrom, X-Rite, Datacolor, Nissin, Wacom, Tascam, Hahnel și Acme. Telefoanele și tabletele au intrat în oferta F64 din 2013 și de Black Friday vor fi disponibile produse de la companiile Samsung, UTOK, Prestigio, Alcatel, Gsmart, Acer, Allview, Golla, Motorola, HTC, LG și Vonino.
BLACK FRIDAY 2014 F64 UPDATE 1. F64 și-a început campania de Black Friday 2014 pe 21 noiembrie la ora 23:00. În primele 2 ore de campanie, magazinul a înregistrat 40.000 vizitatori pe site cu un vârf de trafic la ora 00:00, cand pe site erau simultan 7.000 de utilizatori, iar site-ul era perfect funcțional pentru fiecare dintre aceștia.
Cele mai populare produse au fost Nikon D7100 si Canon 650D, dar clienții s-au arătat interesați și de obiectivele de 50mm compatibile cu acestea.
Până in acest moment, la 10 ore de la începerea campaniei, F64 a înregistrat un număr de 4.057 de comenzi cu o valoare totală de 6.4 milioane lei.
CELE MAI RECENTE INFORMAȚII DESPRE BLACK FRIDAY 2014 LE GĂSIȚI AICI >>>
Ce buget au românii pentru Black Friday 2014
F64 împreună cu fotograful și bloggerul Dragoș Asaftei, care deține „Blog de fotografie”, a dorit să afle ce doresc oamenii de Black Friday, dar și cât de cunoscut este acest eveniment al reducerilor. Aproximativ 1.100 de persoane au răspuns chestionarului lui Dragoș Asaftei și datele acestuia construiește un profil interesant al iubitorului de fotografie din România.
Publicul majoritar este masculin, în proporție de circa 81%, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani (62%) și deține un aparat de tip DSLR (peste 84%). Black Friday a ajuns la a patra ediție în România și evenimentul a crescut în popularitate de la an la an. În 2014, 93% din respondenți au spus că plănuiesc să cumpere de Black Friday și cei mai mulți se orientează spre accesorii pentru aparatele lor. Bugetul mediu alocat este între 500 și 1.000 de lei, iar informarea se face, în mare parte, prin bloguri și site-uri de specialitate și prin intermediul prietenilor sau fotografilor profesioniști.