„Bună, sunt Monica și sunt depresivă”. IMAGINEA unui SUBIECT-TABU în România. PLUS . Experiența prin care a trecut Simona Pătruleasa

„Preferi să spui că ți-ai rupt piciorul, decât să recunoști că ai probleme cu capul”, mărturisește Monica Saulea, o adolescentă de 18 ani, care, din cauza depresiei, a ajuns la terapie intensivă după ce a încercat să se sinucidă.

Medicii psihiatri spun că acest caz nu este unul izolat. Dimpotrivă. Specialiștii afirmă că numărul celor care recunosc că au o problemă de ordin psihologic și care apelează la ajutor specializat este de zece ori mai mic decât numărul celor luați în evidență cu această boală. Medicii spun că, în România, depresia este un subiect tabu.

A simțit-o pe propria piele Monica Săulea, o elevă de clasa a XI-a, care în preajma majoratului a ajuns la terapie intensivă. „Am stat o noapte în spital, iar la o zi distanță am decis cu părinții mei, cu psihologul și cu psihiatrul că e momentul să mă internez ca să pot să îmi tratez stările depresive. Mama a trebuit să o anunțe pe diriga că urma să lipsesc o perioadă mai lungă. A sunat-o și în primă fază a omis să îi spună adevărul: i-a spus că m-am operat de apendicită”, mărturisește adolescenta.

Medicii spun că depresia nu ține cont de vârstă, statut social sau sex. Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor Kanal D din weekend, a fost și ea la un pas să cadă în depresie în urma cu câțiva ani, pe vremea când se chinuia să devină mamă. „Cel mai greu moment a fost atunci când o doctoriță mi-a spus că nu voi fi niciodată mamă. Am început să plâng. Sabin (nr. soțul Simonei Pătruleasa) era lângă mine. Ca să mă consoleze și să îmi ridice moralul mi-a spus că vom deveni părinți, iar pentru ca asta să se întâmple era dispus chiar să adoptăm un copil”, își reamintește prezentatoarea TV.

România, în top 5 cele mai depresive țări din Europa

Depresia reprezintă una dintre principalele cauze ale mortalității la nivel mondial, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Experții din domeniul sanitar avertizează că până în anul 2020, această boală va urca pe locul doi în topul bolilor care duc la deces, după bolile cardiovasculare.

„Există două tipuri de depresie: depresia ca reacție în urma unui episod trist din viața unui om și depresia ca boală. Cea din urmă are efecte destul de grave, putând duce chiar până la suicid. Prevalența acestei boli este din ce în ce mai mare. Indicența depresiei depășind-o pe cea a altor boli destul de grave precum este cazul diabetului. Datele statistice arată că prevalența depresiei atinge chiar și 20% din populație, în timp ce diabetul este întâlnit în rândul a 7% din populație”, spune dr Florian Koleci, medic psihiatru de la Fundația Estuar.

Din cele 192 de țări luate în evidență de OMS, România se află pe locul 62 în topul țărilor depresive la nivel mondial, și pe locul cinci la nivel european. Datele arată că la noi în țară incidența depresiei este de 1.041 de persoane la 100.000 de locuitori.

„Am încercat să îmi rezolv singură problemele cu care mă confruntau, dar am eșuat”

Medicii spun că românii desconsideră simptomele aceastei boli de cele mai multe ori de frica diagnosticului de depresie. O mare parte dintre conaționali ajung să ceară ajutorul unui specialist abia atunci când au avut cel puțin o tentativă de sinucidere.

Monica Saulea a cerut ajutor specializat la cinci ani de la apariția primelor simptome, care au apărut pe vremea când era în clasa a VII-a. Le-a ignorat și, mai mult, le-a ascuns părinților săi stările de anxietate cu care se confrunta. A cerut ajutor specializat abia în clasa a XI-a, după repetate episoade în care și-a pus până și viața în pericol. „Îmi era rușine. Îmi era frică. Frică să nu îi dezamăgesc pe ai mei. Am încercat să îmi rezolv singură problemele cu care mă confruntau, dar am eșuat. Dacă ceream ajutor mai devreme sigur nu se ajungea aici”, spune Monica.

Totul a început în momentul în care s-a mutat din București în Băneasa, de la bloc la curte, iar apogeul a fost atins în clipa în care părinții ei au decis să divorțeze. „Depresia nu este o boală cu care te trezești a doua zi. Depresia, cel puțin în cazul meu, a reprezentat un cumul de trăiri negative. Eram în clasa a VII-a când ne-am mutat. A fost un șoc pentru mine. Am început să mă închid în mine, eram mereu tristă, începusem să mă îmbrac în negru, preferam să stau mai mult la mine în cameră, loc unde plângeam”, rememorează liceanca.

În clasa a VIII-a s-a apucat de fumat, a început să chiulească. „Atunci a început perioada mea de rebeliune. La un moment dat, nu știu exact ce s-a întâmplat, nu mai țin minte exact contextul, m-am tăiat. A fost o singură dată. În timp ce mă tăiam nu eram conștientă de ceea ce fac. Atunci mi-am dat seama că ceea ce fac nu este bine și că este ceva în neregulă cu mine. Nu m-am dus la ai mei. Îmi era rușine. Îmi era frică să nu îi dezamăgesc”, mărturisește adolescenta.

În ciuda frământărilor interioare, Monica a intrat la Liceul George Coșbuc, unul dintre cele mai de top unități de învățământ din Capitală. Clasa a IX-a a reprezentat un nou hop în viața ei. „Eram singura dintre toți colegii mei și cunoscuții mei care intrase la Coșbuc. Nu știam pe nimeni. A fost groaznic. Stările de depresie erau din ce în ce mai dese și mai puternice. Apoi, în clasa a X-a totul s-a schimbat. Ajunsesem chiar să uit că trecusem prin momente dificile. În clasa a X-a am fost la mare cu prietenii, fără părinții. Independență. Am fost foarte fericită”, își amintește liceanca.

Jurnalul unei depresii: „Ajunsesem la concluzia că eu nu mai vreau să mai trăiesc”

În clasa a XI-a părinții ei au divorțat. A crezut că decizia acestora nu avea să o afecteze, având în vedere că era coștientă că ai ei vor ajunge în acest punct mai devreme sau mai târziu. Din păcate, separarea alor ei a afectat-o extrem de mult. „Într-o seară eram singură la mine în cameră și mă uitam pe Facebook și vedeam tot felul de știri negative. În acele momente, firul gândirii mele a ajuns în punctul în care ajunsesem să cred că viața este nașpa, eu sunt cam nașpa. Nu eram mulțumită de mine însămi, nu îmi vedeam scopul pe acest pământ și totul s-a dus în direcția: De ce trăiesc? Ajunsesem la concluzia că eu nu mai vreau să mai trăiesc. Acela a fost momentul când s-a declanșat perioada cea mai puternică a depresiei. M-am dus la mama și am început să plâng. I-am spus că nu mai vreau să mai trăiesc. Mama nu înțelegea de unde până unde am ajuns la această concluzie, având în vedere că era prima dată când mă vedea în starea asta. Nu știa ce să facă. În cele din urmă m-am liniștit”, rememorează tânără cele mai grele momente din viața ei.

După o săptămâna în care lucrurile păreau să revenină la normal, Monica s-a confruntat cu o nouă criză de depresie. Atunci și-a dat seama că are nevoie de ajutorul unui specialist. În primă fază a fost la un psiholog care a ajutat-o să își pună ordine în gânduri. Pentru că stările de depresie nu treceau a ajuns la un psihiatru care i-a recomandat vreo două tipuri medicamente care aveau rolul să o stabilizeze din punct de vedere emoțional. „Era prin luna februarie (nr. anul curent) și într-o seară mi-am zis ia să iau două pastile în loc de una. Mă simțeam destul de rău. Mi-am spus că o să le iau doar ca să mă simt mai bine, să mă relaxez. Îmi spuneam că așa cum unii oameni beau un pahar de vin pentru a se relaxa eu o să iau două pastile. După două pastile am avut un black-out complet. Nu îmi mai amintesc nimic. Mi-a zis mama că vorbeam ca și cum aș fi fost beată. După cele două pastile am mai luat încă 13 fără să îmi dau seama de ceea ce făceam. În subconștientul meu aveam gânduri sinucigașe. În acel moment subconștientul a acționat pentru mine. Am ajuns la terapie intensivă”, își reamintește adolescenta.

După ce a stat peste noapte internată la spital, Monica a decis că este momentul să se interneze pentru a putea benefia de un tratament adecvat stării sale sănătate. „M-am internat la Spitalul Titat pentru că am realizat că dacă urmez tratamentul acasă nu putea să fiu stăpână pe acțiunile mele. Am fost internată o săptămână și două zile”, spune tânăra.

După această perioada a decis să le împărtășească și celor din jur clipele grele prin care a trecut. A publicat un articol pe site-ul Sexul vs Barza (http://www.sexulvsbarza.ro/gallery/18-ani-depresiva-si-internata) și a vorbit despre pașii pe care i-a parcurs în procesul de vindecare. „De cele mai multe ori ne ferim să vorbim despre astfel de probleme. Eu nu am spus părinților, decât atunci când era un pic cam târziu. Colegii sau profesorii mei nu au bănuit niciodată că ar fi ceva în neregulă cu mine. De față cu ei eram mereu fericită. Pentru toți a fost un șoc să afle că eu, fata care era mereu pusă pe șotii și era mereu glumeață, era depresivă. Am ales să vorbesc public despre stările prin care am trecut în speranța că cei care au nevoie de ajutor îl vor cere și nu vor aștepta până e prea târziu. Nu sunt singurii, așa cum nici eu nu am fost singura”, spune Monica Saulea.

Simona Pătruleasa: „Medicul chiar mi-a sugerat să apelez la ajutorul unui psiholog”

În timp ce Monica și-a ascuns trăirile timp de cinci ani, Simona Pătruleasa a cerut ajutor celor din jurul ei atunci când era pe punctul de a claca. Prezentatoarea Știrilor de weekend de la Kanal D a vorbit într-un interviu acordat gândul despre cea mai dificilă perioadă a vieții ei: cea în care s-a chinuit să devină mamă. „Acum mai bine de trei ani, pot să spun că și eu eram la un pas de a ajunge și de a cădea în panta asta a depresiei. Dar, din fericire, am avut susținere din partea familiei, dar mai ales din partea soțului, care m-a ajutat să depășesc momentul”, mărturisește vedeta.

A fost la zeci de doctori care nu îi dădeau prea multe șanse să își vadă visul îndeplinit. „Cel mai greu moment a fost atunci când o doctoriță mi-a spus că nu voi fi niciodată mamă. Am început să plâng. Sabin (nr. soțul Simonei Pătruleasa) era lângă mine. Ca să mă consoleze și să îmi ridice moralul mi-a spus că vom deveni părinți, iar pentru ca asta să se întâmple era dispus chiar să adoptăm un copil”, își amintește prezentatoarea TV.

Pentru a deveni mamă a încercat o serie de tratamente care erau agresive atât asupra corpului, dar și asupra psihicului. În cele din urmă a apelat la ferilizarea in vitro. „Tot auzeam în jurul meu de această procedură și am studiat și eu pe internet să văd ce înseamnă, câte șanse am și am găsit mai multe persoane care își făcuseră fertilizare in vitro aici în România. Bineînțeles că am mers la medicul care avusese rezultate foarte bune, dar la mine nu a mers. Atunci am căutat din nou persoane care au reușit în străinătate. Am mers în Germania, la un medic foarte bun, care avea poate chiar mii de rezultate bune, dar în cazul meu nu a fost să fie. Din a patra fertilizare am reușit să rămân însărcinată, aici în România”, spune Simona Pătruleasa.

Pentru ca procedura de fertilizare in vitro să fie una de succes, prezentatoarea Tv a trebuit să urmeze un tratament hormonal care avea un efect puternic negativ asupra psihicului, dincolo de faptul că a fost nevoită să își facă singură o serie de injecții în burtă. „Am discutat cu doamna doctor pe tot parcursul tratamentului și mi-a explicat ce presupune fiecare etapă în parte. Chiar mi-a sugerat să apelez la ajutorul unui psiholog, dar am refuzat deoarece aveam parte de susținere din partea familiei și mai ales a soțului meu. În cazul în care nu aș fi făcut față și aș fi clacat din punct de vedere psihologic aș fi cerut ajutor specializat. Știu, în România foarte mulți se feresc să recunoască că au astfel de probleme. Nu știu de ce. De rușine, de teamă, nu înțeleg de ce”, a precizat vedeta.

SUA, fruntașă la nivel mondial la capitolul depresie

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că riscul apariției primelor semne ale depresiei este mai crescut în jurul vârstei de 30-40 de ani, dar și în jurul vârstei de 50-60 de ani. Adolescenții sunt și ei expuși unui risc crescut de a se confrunta cu depresie, din cauza dereglărilor hormonale.

Statisticile de specialitate arată că, la nivel mondial, Statele Unite ale Americii sunt fruntașe la acest capitol. În SUA incidența depresiei este de 1.455 de persoane la 100.000 de locuitori. Pe locul doi în acest clasament, la nivel mondial, se află locuitorii din Nepal – în această țară incidența depresiei fiind de 1.424 de persoane la 100.000 de locuitori, pe locul trei se află Timorul de Est – 1.404 de persoane la 100.000 de locuitori, pe locul patru se află Bangladeșul – 1.401 de persoane la 100.000 de locuitori, iar pe locul cinci se află India – 1.400 de persoane la 100.000 de locuitori.

La polul opus se află Japonia – 531 de persoane la 100.000 de locuitori, Spania – 620 de persoane la 100.000 de locuitori, Grecia – 632 de persoane la 100.000 de locuitori, Coasta de Fildeș – 714 de persoane la 100.000 de locuitori, Portugalia – 721 de persoane la 100.000 de locuitori și Uganda – 722 de persoane la 100.000 de locuitori.

La nivel European Belgia ocupă primul loc în topul țărilor depresive este ocupat de Belgia – 1.244 de persoane la 100.000 de locuitori, urmată de Franța – 1.234 de persoane la 100.000 de locuitori, Danemarca – 1.110 de persoane la 100.000 de locuitori, Luxemburg – 1.100 de persoane la 100.000 de locuitori și România – 1.042 de persoane la 100.000 de locuitori.

Statisticile OMS arată că incidența depresiei este mai rar întâlnită în Spania – 621 de persoane la 100.000 de locuitori, Grecia – 632 de persoane la 100.000 de locuitori, Italia – 776 de persoane la 100.000 de locuitori, Ungaria – de persoane la 100.000 de locuitori și Noua Zeelandă – 851 de persoane la 100.000 de locuitori.

Cum poți convinge o persoană depresivă să ceară ajutor specializat

Pentru că depresia reprezintă un cumul de factori și prezintă mai multe simptome, dr Florian Koleci, medic psihiatru de la Fundația Estuar, a oferit pentru gândul o serie de indicii cu ajutorul cărora chiar am putea să ne autodiagnosticăm. „Există o serie de întrebări cu ajutorul cărora am putea chiar să ne punem singuri diagnosticul de depresie și anume: în ultima perioadă am simțit că ne lipsește speranța sau că ne-am pierdut interesul pentru unele activități. Adică înainte preferam să ne jucăm fotbal sau să ne uităm la filme romantice, iar în ultima perioadă am renunțat la aceste lucruri. Alte întrebări care ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu noi sunt dacă, în ultima perioadă suferim de insomnie, dacă am slăbit sau ne-am îngrășat fără vreun motiv anume”, menționează dr. Koleci.

Medicul spune că pentru o persoană nespecializată este foarte greu să acorde ajutor unei persoane care se confruntă cu această boală. „Dacă vrei să ajuți o astfel de persoană trebui să știi ce anume nu ai voie să faci. Astfel, un depresiv va avea tendința de a se plânge de dimineața până seara de problemele lui. Trebuie să evităm această capcană. Stabilim un program, de o oră pe zi, într-un anumit interval și discutăm despre frământările lui. O mare greșeală în cazul acestor persoane este să începem să le oferim soluții. Fiecare persoană trebuie să ajungă singură la o concluzie, deoarece în acele momente firul gândirii nu este unu logic și riscăm să îi facem mai mult rău decât bine. Nu îi spunem niciodată unei persoane care se confruntă cu stări depresive – Da, mai termină domne cu prostiile tale și revino-ți în fire! – pentru că în acele momente în mintea unui depresiv este că dezamăgește și nu vom facem nimic altceva decât să îi accentuăm stările de depresie”, a mai spus dr. Koleci.

Specialiștii spun că depresia afectează aproape în aceeași măsura pacientul și familia acestuia. „De multe ori, familia nu știe cum să procedeze în cazul în care are pe cineva care suferă de depresie: ignoră problema, tind să o minimalizeze, cer persoanei aflate în suferință ‚să se adune”, să se mobilizeze, îi impută faptul că este egoistă”, a declarat pentru gândul psihologul Andreea Enache, directorul Bellanima Medical Center. Toate acestea se datorează lipsei de psiho-educație la nivelul publicului larg în legatură cu problematica depresiei, dar și absenței serviciilor de consiliere adresate apartinațorilor pacientului care are o tulburare psihică.

„Depresia nu e o chestie despre care să vorbești cu prietenii, la o țigară, în spatele blocului. Ce le spui: Salut! Eu sunt depresivă. Dacă ar fi să dau timpul înapoi aș fi cerut ajutor alor mei încă de la primele simptome. Sigur nu ajungeam să mă internez și să urmez tratament medicamentos pentru a mă trata de depresie”, este concluzia pe care o trage Monica Saulea.