Căderea lui Corneliu Vadim Tudor. A ajuns să fie EXECUTAT SILIT
Ana Birchall a confirmat că a început procedura de punere în executare a hotărârii judecătorești din dosarul 12804/302/2013, prin care C.V. Tudor a fost condamnat definitiv la plata sumei de 40.000 de euro, reprezentând daune morale pentru atingerea adusă dreptului la onoare, reputație și imagine, precum și dreptului la viață privată și familie.
„Confirm că am început procedura de punere în executare a hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul 12804/302/2013 prin care domnul Corneliu Vadim Tudor a fost condamnat definitiv la plata sumei de 40.000 de euro reprezentând daune morale pentru atingerea adusă dreptului la onoare, reputație și imagine, precum și dreptului la viață privată și familie. Nu am acceptat și nu voi accepta niciodată ca numele meu să fie terfelit sau să fiu ținta unor atacuri calomnioase, josnice care nu țin cont de adevăr și realitate”, a anunțat Ana Birchall, deputat PSD, pe Facebook.
Birchall a spus că va recupera „fiecare leu datorat de domnul Corneliu Vadim Tudor”, chiar dacă „îi va lua ani de zile”, iar banii îi va folosi pentru a oferi burse de merit unor elevi. Decizia Tribunalului București vine după ce deputatul PSD a cerut daune în instanță, ca urmare a unor articole defăimătoare publicate de „tribunul” C.V. Tudor.