CAMELEONUL, sărbătorit de Google printr-un Doodle de ZIUA PĂMÂNTULUI, alături de macac, meduză, colibri, peștele balon sau gândac
CAMELEONUL este o reptilă (din familia Chamaeleonidae) arboricolă și insectivoră din regiunile tropicale, cu gheare asemenea unui clește, care o ajută să se prindă de copaci. CAMELEONUL are proprietatea de a-și schimba culoarea pielii potrivit mediului înconjurător. În prezent sunt cunoscute 160 de specii de CAMELEONI, CAMELEONII facând parte din rândul speciilor de animale periclitate.
Singuratic, CAMELEONUL trăiește în copaci, dar este capabil să alerge rapid în cazul în care este amenințat. Adaptat la viața arboricolă și la vânătoarea de insecte, CAMELEONUL are corpul puternic comprimat lateral, iar degetele picioarelor sunt orientate in două laturi opuse, formând un clește cu care se prinde de ramuri.
Aproape jumătate din speciile de CAMELEONI de pe pământ trăiesc în insula Madagascar (Africa). Această comunitate de cameleoni este cea mai mare din lume, fiind unică și prin faptul că numără 59 de specii diferite, care nu se găsesc decât în Madagascar.
PASĂREA COLIBRI, GÂNDACUL DE BĂLEGAR, MACACUL JAPONEZ, CAMELEONUL, PEȘTELE-BALON și MEDUZA sunt cele șase animale alese de Google pentru a celebra ZIUA PĂMÂNTULUI 2014 printr-un Doodle interactiv.
Astfel, pasărea colibri, gândacul de bălegar, meduza, peștele-balon și cameleonul „urează o Zi a Pământului fericită!”. La un simplu click pe prima imagine apărută pe pagina de deschidere a Google se schimbă logoul și apar diferite animale care transmit același mesaj.
ZIUA PĂMÂNTULUI 2014. În fiecare an, pe 22 aprilie se sărbătorește ZIUA PĂMÂNTULUI – Earth Day, instituită în Statele Unite ale Americii într-o perioadă în care a început să se vorbească din ce în ce mai des despre mediul înconjurător.
ZIUA PĂMÂNTULUI a fost proclamată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi interesul clasei politice față de mediu, un subiect ignorat. ZIUA PĂMÂNTULUI a fost celebrată în primul an de circa 20 de milioane de cetățeni americani, mare parte dintre ei tineri și foarte tineri.
După două decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de persoane din 141 de țări au transformat ZIUA PĂMÂNTULUI într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei.
În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.
ZIUA PĂMÂNTULUI a avut un rol important în popularizarea problemelor de mediu. De altfel, a fost înființată și o organizație – Earth Day Organization, care are în prezent filiale în peste 192 de țări.
În prezent, aproximativ un miliard de oameni din toată lumea sărbătoresc ZIUA PĂMÂNTULUI pe 22 aprilie, numeroase comunități organizând chiar o săptămână întreagă de manifestări dedicate mediului înconjurător.