Campionatul Mondial din 2014. Olanda-Spania 5-1. Gestul neașteptat al lui Casillas după meciul cu Olanda
„Nu a fost cel mai bun meci al meu și nu am fost la înălțime, însă trebuie să trecem și peste acest tip de situații. Trebuie să accepți criticile, știu că voi fi criticat, dar mă gândesc acum la următorul meu. Vreau să cer iertare pentru ce am făcut noi toți și în special pentru greșelile mele. Sperăm că oamenii vor uita acest meci și ne vor ajuta la următorul, care va fi cel mai important pe care îl vom juca după mult timp”, a declarat Casillas.
Reprezentativa Spaniei, campioana mondială en-titre și dubla deținătoare a titlului european, a debutat cu un eșec la turneul final din Brazilia, după ce a fost învinsă, cu scorul de 5-1 (1-1), de selecționata Olandei, în prima etapă a grupei B, într-o reeditare a finalei din 2010.
Pentru Spania a marcat Xabi Alonso, în minutul 27, care a transformat un penalti acordat după un fault al lui De Vrij asupra lui Diego Costa.
Golurile Olandei au fost înscrise de Robin Van Persie ’44, ’72, Arjen Robben ’53, ’80 și Stefan De Vrij ’64.
DESCARCĂ AICI PROGRAMUL CAMPIONATULUI MONDIAL 2014
UPDATE Campionatul Mondial din 2014 continuă pe 15 iunie cu partidele: Grupa D: Anglia – Italia, la Manaus, ora 01.00; Grupa E: Elveția – Ecuador, la Brasilia, ora 19.00, Franța – Honduras, la Porto Alegre, ora 22.00; Grupa F: Argentina – Bosnia-Herțegovina, la Rio de Janeiro, ora 01.00;
UPDATE Programul meciurilor de azi, 14 iunie, la CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Cupa Mondială continuă azi, în a treia zi, sâmbătă, 14 iunie, cu patru meciuri – Grupa C: Columbia – Grecia, la Belo Horizonte, ora 19.00; Grupa D: Anglia-Italia, la ora 01:00, Uruguay – Costa Rica, la Fortaleza, ora 22.00; Grupa C: Coasta de Fildeș – Japonia, la Recife, ora 04.00.
Columbia vs Grecia, AZI, SAMBATA 14 IUNIE, ÎN DIRECT LA TVR, DE LA ORA 19:00
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: COLUMBIA
Palmares: Cupa Mondială: optimi de finală în 1990; a 5-a participare
Copa America: câștigătoare în 2001, finalistă în 1975
Clasament FIFA (5 iunie): locul 8
Selecționer: José Nestor Pekerman (Argentina; din ianuarie 2012)
Principalele cluburi: Atletico Nacional Medellin, Millonarios Bogota, Independiente Santa Fe, Junior Baranquilla, Deportivo Cali
Jucători vedetă: James Rodriguez, Mario Yepes, Jackson Martinez
Parcurs în calificări: locul doi în zona AMSUD
Echipa tip: David Ospina — Camilo Zuniga, Amaranto Perea, Mario Yepes (căpitan), Pablo Armero — Carlos Sanchez, Abel Aguilar, James Rodriguez, Juan Guillermo Cuadrado — Teofilo Gutierrez, Carlos Bacca
LA CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: GRECIA
Palmares: Cupa Mondială: a treia participantă (1994, 2010, 2014)
Campionatul European: câștigătoare în 2004, patru participări (1980, 2004, 2008, 2012)
Cupa Confederațiilor: o participare (2005)
Jocurile Olimpice: 3 participări (1920, 1952, 2004)
Clasament FIFA (5 iunie): locul 12
Selecționer: Fernando Santos (Portugalia; din 2010)
Principalele cluburi: Olympiakos, Panathinaikos, PAOK
Jucători vedetă: Kostas Mitroglou, Georgios Samaras, Vasilis Torosidis
Parcurs în calificări: locul 2 în Grupa G a zonei Europa, câștigătoare a barajului cu România (3-1, 1-1)
Echipa-tip: Karnezis — Torosidis, Papastathopoulos, Manolas, Holebas — Tziolis, Katsouranis (căpitan), Maniatis — Salpingidis, Mitroglou, Samaras
Anglia-Italia, DUMINICĂ 15 iunie,, ÎN DIRECT LA TVR, DE LA ORA 01:00
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: ANGLIA
Palmares: Cupa Mondială: câștigătoare în 1966, locul 4 în 1990; a 14-a participare
Campionatul European: semifinalistă în 1968 și 1996; opt participări
Jocurile Olimpice (în echipa Marii Britanii): câștigătoare în 1908 și 1912, locul 4 în 1948; 10 participări
Clasament FIFA (5 iunie): locul 10
Selecționer: Roy Hodgson (din mai 2012)
Principalele cluburi: Manchester City, Manchester United, Liverpool, Chelsea, Arsenal, Tottenham
Jucători vedetă: Steven Gerrard, Wayne Rooney, Frank Lampard
Parcurs în calificări: locul 1 în Grupa H, cu 22 puncte
Echipa-tip: Hart — G. Johnson, Jagielka, Cahill, Baines — Gerrard (căpitan), Henderson — Sterling (sau Oxlade-Chamberlain), Rooney, Wilshere (sau Lallana) — Sturridge
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: ITALIA
Palmares: Cupa Mondială: câștigătoare în 1934, 1938, 1982, 2006
Campionatul European: câștigătoare în 1968
Jocurile Olimpice: câștigătoare în 1936
Clasament FIFA (5 iunie): locul 9
Selecționer: Cesare Prandelli (din 2010)
Principalele cluburi: Juventus Torino, Inter Milano, AC Milan, AS Roma, Napoli
Jucători vedetă: Andrea Pirlo, Gianluigi Buffon, Mario Balotelli, Daniele De Rossi
Parcurs în calificări: primul loc în Grupa B a zonei Europa
Echipa-tip: Buffon (căpitan) — Abate, Barzagli, Bonucci, Chiellini — De Rossi, Pirlo, Th. Motta, Marchisio — Balotelli, Cassano
Uruguay vs Costa Rica AZI, SAMBATA, 14 IUNIE 2014, ÎN DIRECT LA TVR, DE LA ORA 22:00
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Uruguay
Palmares: Cupa Mondială: câștigătoare în 1930 și 1950 a; 12-a participare
Copa America: câștigătoare de 15 ori (ultima oară în 2011), de șase ori finalistă
Jocurile Olimpice: câștigătoare în 1924 și 1928
Clasament FIFA (5 iunie): locul 7
Selecționer: Oscar Tabarez (Uruguay, din 2006)
Principalele cluburi: Penarol, Nacional Montevideo
Jucători vedetă: Luis Suarez, Edinson Cavani, Diego Godin, Diego Forlan.
Parcurs în calificări: locul 5 în grupa AMSUD, câștigătoare a barajului mondial cu Iordania (5-0, 0-0).
Echipa-tip: Fernando Muslera — Maximiliano Pereira, Diego Lugano (căpitan), Diego Godin, Martin Caceres — Walter Gargano, Diego Perez, Nicolas Lodeiro, Egidio Arevalo Rios — Edinson Cavani, Luis Suarez
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: COSTA RICA
Palmares:Cupa Mondială: optimi de finală în 1990; a patra participare
Cupa CONCACAF: câștigătoare în 1963, 1969, 1989
Jocurile Olimpice: sferturi de finală în 2004
Clasament FIFA (5 iunie): locul 28
Selecționer: Jorge Luis Pinto (Columbia, din septembrie 2011)
Principalele cluburi: Deportivo Saprissa, Liga Deportiva Alajuelense, Club Sport Herediano
Jucători vedetă: Keylor Navas, Bryan Ruiz, Joel Campbell
Parcurs în calificări: locul doi în zona CONCACAF
Echipa-tip: Keylor Navas — Christian Gamboa, Giancarlo Gonzalez, Johnny Acosta, Junior Diaz — Celso Borges, Michael Barrantes, Yeltsin Tejeda, Cristian Bolanos — Bryan Ruiz (căpitan), Joel Campbell
Coasta de Fildeș – Japonia, DUMINICĂ DE LA ORA 04:00, ÎN DIRECT LA TVR
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: COTE D’IVOIRE- COASTA DE FILDEȘ
Palmares:Cupa Mondială: eliminată din primul tur în 2006 și 2010; a treia participare
Cupa Africii pe Națiuni (CAN): câștigătoare în 1992, finalistă în 2006 și 2012
Jocurile Olimpice: sfertfinalistă în 2008
Clasament FIFA (5 iunie): locul 23
Selecționer: Sabri Lamouchi (Franța, din mai 2012)
Principalele cluburi: ASEC Mimosas, Africa Sports
Jucători vedetă: Didier Drogba, Yaya Touré, Gervinho
Parcurs în calificări: primul loc în Grupa C a zonei Africa, câștigătoare a barajului cu Senegal (3-1, 1-1)
Echipa-tip: Copa Barry — Aurier, Zokora, Bamba, Boka — Tioté, Serey Dié, Yaya Touré — S. Kalou, Drogba (căpitan), Gervinho
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: JAPONIA
Palmares:Cupa Mondială: a cincea participare
Cupa Asiei pe Națiuni: câștigătoare în 2011, 2004, 2000, 1992
Cupa Confederațiilor: finalistă în 2001
Jocurile Olimpice: 9 participări
Clasament FIFA (5 iunie): locul 46
Selecționer: Alberto Zaccheroni (Italia, din 2010)
Principalele cluburi: Sanfrecce Hiroshima, Kawasaki Frontale, Urawa Reds
Jucători vedetă: Keisuke Honda, Shinji Kagawa, Yuto Nagatomo
Parcurs în calificări: locul 1 în Grupa B a zonei Asia
Echipa-tip: Kawashima — Uchida, Konno, Yoshida, G. Sakai — Hasebe (căpitan), Endo — Kagawa, Honda, Nagatomo — Okazaki