Câștigă 20.000 de dolari lunar „exploatând” cea mai mare problemă a bărbaților
Sarah și-a angajat un trainer care să o ajute să „vadă” încotro ar trebui să-și canalizeze viitorul. I-a plătit acestuia 400 dolari pe lună și, după un timp, a descoperit că vrea să devină ea însăși trainer.
Jones s-a specializat în life coach în vara lui 2013 și a început să lucreze în Los Angeles, alături de mentorul său, Adam Gilad. S-a mutat apoi în San Francisco, unde a decis să-și deschidă propria companie, în 2014, Introverted Alpha, care îi ajută pe bărbații timizi să cunoască femei.
Acum, Sarah câștigă între 5.000 și 20.000 de dolari pe lună. Clienții săi sunt bărbații heterosexuali care vor să aibă o relație cu femeile dorite. „Clienții mei au în jur de 20 și ceva de ani”, spune Sarah. „Ei arată bine, sunt sociabili, dar au construit o tensiune în jurul lor și nu vor să pară niște ciudați”.
„Le ofer chiar și un program denumit „De la prima atingere la primul sărut”, deoarece clienților mei le place să evolueze treptat, sistematic”, spune Jones. „După ce totul are o logică, aceasta se transpune în mintea lor și sunt mai curajoși. Nu fac altceva decât să elimin misticismul din acest proces”.
După ce un client aplică pentru un asemenea program, Jones evaluează „fișa” și îi acceptă doar pe cei care sunt stabili din punct de vedere profesional și medical. „Profesoara” acceptă circa 40% din cererile primite.
În prima fază, îi intreabă pe clienți ce anume doresc și cum arată situația lor actuală. Bărbații au la îndemână trei pachete pentru a lucra cu Jones: 20 sesiune pentru 9.400 dolari (în rate) sau 7.200 dolari cu banii jos, 10 sesiuni la 4.800 dolari (3.700 dolari cu banii jos) și 5 sesiuni la 2.500 dolari sau 2.000 dolari cu banii jos.
Sesiunea introductivă se desfășoară prin intermediul Google Hangout și restul sesiunilor bisăptămânale se desfășoară la telefon, câte o oră. Toate sesiunile sunt înregistrate, astfel încât clienții să asculte unde greșesc și unde evoluează. De la lansarea Introverted Alpha, Jones a „antrenat” 24 de bărbați și estimează că, săptămânal, lucrează 50 de ore în cadrul afacerii ei.
„Sunt atât de fericită cu afacerea mea. Îmi place să lucrez cu asemenea bărbați”, a declarat Sarah. Pentru cei care doresc să devină ei înșiși traineri, Jones are câteva sfaturi: „În primul rând, trebuie să aveți încredere că îi puteți ajuta pe ceilalți. A doua aptitudine ține de afaceri. Cred că mulți dintre cei care vor să facă coaching au înclinația spirituală, dar cea practică, sistematică, structurală, pragmatică le lipsește și necesită mult timp pentru a fi aprofundată. Asigurați-vă că aveți aptitudinile necesare pentru a-i ajuta pe oameni și deschideți-vă mintea, învățați de la cei pe care îi respectați”.