Ce e mică, dar pozitivă? Răspunsul corect
Există cel puțin o asemănare între Bianca și Victor. Victor Viorel. Vă așteptați să spun: amândoi au făcut o rectificare negativă. Nu chiar asta. Amândoi cred că presa le-a făcut-o. În rest doar deosebiri.
Victor Viorel îi are pe Ionel, pentru a-l consulta onorific. Ionel e expert financiar. El are un motto: „Eu văd dincolo de aparențe și ceea ce văd și înțeleg, îți împărtășesc!”; (virgula și-a pus-o singur). Ionel prevede, de pildă – și simte nevoia să ne împărtășească – faptul că, în intervalul 2015-2018, România va fi teatrul unui boom economic. „Cred că va fi ca în perioada 2005-2008. Mă bazez pe o legitate economică pe care nu o poate contesta nimeni și anume cele patru faze ale ciclului economic. Prima fază este formată din înviorare, relansare și creștere economică; apoi ajungi la boom economic, pe urmă treci la faza a treia de scădere economică și ajungi în final la ultima fază, care este criza”. E clar că suntem în plină înviorare și că, abia în 2019, vom intra din nou în criză, și iar boom, și iar criză, și iar boom – conform legității economice.
Cu astfel de minți luminate, licărind festiv în juru-i, Victor Viorel iese mereu biruitor și orice rectificare bugetară negativă e una pozitivă, făcută anume să pună în valoare economiile miniștrilor intreprizi. Un adevărat halloween economic. O sărbătoare a competenței, în care Munca, Familia și Protecția Socială, Educația, Sănătatea aduc ofrande Serviciilor Secrete (cele mai productive instituții autohtone, cum frumos le definește expertul onorific).
M-a fascinat de pe vremea când cucuriga în curtea lui Năstase, apoi când adulmeca miros de Kobe în anticamera lui MRU. Pentru că Ionel e un Salvador Dali al finanțelor românești, un suprarealist al bugetului. Și un iscusit portretist. Iată cu câtă abnegație îl descrie pe Victor Viorel: „un tânăr politician cu viziune, extrem de apreciat pe plan internațional, probabil viitorul lider regional al acestei părți de lume”.
Și – aș adăuga cu admirație – un adevărat Magic Jobson, care ne-a promis un milion de locuri de muncă.