La 6-1 și 3-0 pentru Simona, puteai să desfaci deja șampania, dacă nu ești vechi în sportul ăsta perfid numit tenis. Eu sunt, așa că nu eram deloc liniștit.
Acest scor este de multe ori o piatră de poticnire. E momentul în care adversarul își spune că, dacă tot pierde, măcar să-și dea drumul la lovituri. Sloane Stephens a făcut-o, începând cu prima ei execuție cu adevărat câștigătoare după 40 de minute de joc, o dreaptă cros în zona liberă. În cele 10 ghemuri de până atunci fusese atât de crispată din pricina emoției de a juca acasă, că-mi era și milă de ea. Nu ataca, în schimb se apăra prost, cu o droaie de greșeli neforțate, retururi în burta fileului și spații neacoperite cât un culoar de autostradă. Simona, în schimb, era imperială, agresivă controlat și precis, taxând-o fără milă pe americancă, cum se lăsa o clipă descoperită.
Și – noutate! -… CITEȘTE AICI CONTINUAREA