Cine este Blondie Bennet, singura femeie din lume care își dorește să fie mai puțin inteligentă
O femeie în vârstă de 38 de ani din California, SUA, participă la ședințe de hipnoterapie dintr-un motiv extrem de ciudat. Blondie Bennet vrea să devină mai puțin inteligentă, scrie inquisitr.com.
Totul a pornit din cauza pasiunii pe care americanca o are pentru păpușile Barbie. Blondie nu doar că dorește să arate precum celebra jucărie, ci vrea să fie și la fel de lipsită de inteligență precum o păpușă din plastic.
Așadar, după ce a apelat la numeroase intervenții chirurgicale pentru mărirea sânilor și chiar reconstruirea feței, femeia a decis să înceapă și ședinețe de hipnoterapie. De trei ori pe săptămână, Blondie merge la un cabinet specializat unde „învață” să se gândească doar la bani, cumpărături și aspectul fizic.
„(Barbie, n. red) are o viață minunată. Tot ce face este să meargă la cumpărături și se aranjeze pentru a arăta bine. Ea nu-și face griji pentru nimic”, a explicat femeia.
„Am avut deja 20 de astfel de ședințe de hipnoterapie și deja încep să mă simt un pic amețită și confuză tot timpul”, a adăugat ea.
Deși este conștientă că pasiunea sa este privită ciudat de majoritatea priteneilor ei, Blondie nu regretă nimic. Chiar dacă nu mai are un job stabil, femeia mărturisește că există mai mulți bărbați în viața ei care îi plătesc toate operațiile și cumpărăturile pe care le face pentru a arăta bine.