Cum a încercat o femeie să ascundă o escapadă

Publicat: 10 02. 2014, 15:53
Actualizat: 11 01. 2020, 21:46

Lisa Yapp (24 de ani), din Marea Britanie, a încercat să ascundă o partidă de sex în trei cu doi bărbați pe care îi cunoscuse într-un bar, spunând că a fost violată de fostul prieten, scrie Daily Mail.

Ea a povestit că a fost atacată de un fost iubit. Poliția a demarat o anchetă, însă bărbatul acuzat a avut un alibi solid, fiind înregistrat de camerele de supraveghere în timp ce se distra cu mai mulți prieteni într-un local la ora la care tânăra susținea că ar fi fost violată.

Lisa a fost arestată și a recunoscut că a mințit. Ea le-a spus polițiștilor că a făcut totul pentru a se răzbuna pe fostul iubit. Ea îl mai acuzase pe acesta de viol, pe nedrept, în trecut.

Examinarea medicală la care femeia a fost supusă nu a arătat nicio urmă de abuz, iar martorii din barul în care tânăra a băut au povestit că ea a părăsit localul împreună cu doi bărbați.