Cum mi-am găsit fericirea trăind o mare nefericire

Magda nu și-a dorit să fie nici doctoriță, nici profesoară. De mică i-a plăcut frumosul, jucăriile ei preferate erau hainele și pantofii cu câteva numere mai mari, dar perfecte pentru straiele pe care avea să le îmbrace cariera ei peste ani. Când era copil, bucuria însemna pentru Magda normalitate. Era lipsa oricăror griji, apropierea bunicilor și plăcerea de „a face pe omul mare”, sub protecția naivității puerile și a optimismului care n-ar fi lăsat-o nicicând să creadă că s-ar putea întâmpla ceva rău.

„Când eram mică vedeam viața ca și un om normal, adică nu mă gândeam vreodată că va exista un moment când viața mea va lua o altă întorsătură. Mă bucuram ca orice alt copil și îmi doream să ajung model”, își amintește Magda cu un surâs nostalgic în colțul gurii.

Firea ei boemă o transforma cu orice prilej într-un mini-star care, chiar de când abia ajungea la clanța ușii, îi făcea pe toți să stea cu ochii pe ea și să-i admire gesturile jucăușe. „De mică am cochetat cu ținutele, îmi plăcea să mă uit în oglindă, să mă admir de fiecare dată, și, cât am stat la bunicii mei, pentru toți cei care le călcau pragul mă transformam puțin într-o mică artistă, însemnând că îmi plăcea să cânt, să dansez și să-mi schimb foarte des hainele, în fiecare zi”, spune ea.

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

Despre fericire știa încă prea puține. N-ar fi putut s-o descrie în cuvinte, la fel cum nici acum nu poate, știa doar că e acea stare de bine pe care ți-o dau apropierea prietenilor, ghidușiile de toate felurile și întrecerile care te lasă cu sufletul la gură.

Peste ani, jocurile copilăriei au căpătat alte proporții, s-au transformat în realități măgulitoare și în experiențe pe care tânăra și le amintește și acum cu drag. Succesul l-a atins într-un timp destul de scurt. Totul a început odată cu titlul de Miss Boboc pe care l-a obținut la liceu. De-atunci, lucrurile au evoluat rapid.

„De acolo a început și cariera mea, concursul fiind sponsorizat de una dintre agențiile de modelling, și apoi am început să cochetez cu moda, am început să prezint pentru marii designeri din România, să particip la Festivalul de Modă din Iași și să apar în diferite reviste de modă”, își aduce aminte Magda.

Tot în liceu a apărut și la televizor, într-un videoclip al formației Krypton, pentru care a fost selectată în urma unui casting la care au participat foarte multe adolescente. Despre „Îți mai aduci aminte” tânăra spune că a fost o bucurie și o realizare, mai ales că toți colegii o admirau și se bucurau pentru reușita ei. Succesul venise rapid, dar la fel de brusc a și dispărut, atunci când, la doar 21 de ani, Magda a suferit „tragedia vieții ei”. Un accident a condamnat-o într-un scaun cu rotile pe viață.

Trei ani, fotomodel în scaun rulant în Germania

După accident, perspectiva tinerei asupra vieții a fost zdruncinată. Siguranța de sine pe care o afișa pe podium s-a transformat în tristețe și frustrare, a fost înlocuită de întrebări pentru care nu exista un răspuns și de scenarii ce nu mai puteau fi separate de imaginea scaunului cu rotile.

„După ce mi s-a întâmplat, am avut un an jumătate în care am stat în spital și pur și simplu nu mai vedeam nicio bucurie în absolut nimic. Era ca și cum lăsasem totul în urmă, pentru mine viața atunci consta în faptul că eram un manechin destul de cunoscut, că apăream în reviste, mă bucuram de succesul pe care îl acaparasem în scurt timp și pur și simplu nu-mi imaginam cum va fi viața mea de acum încolo, în situația în care mă aflam”, spune Magda.

Fericirea se identifica pentru ea doar cu amintirea, iar bucuriile pe care i le putea aduce viitorul erau simple utopii. Salvarea a venit prin puterea exemplului, odată cu ședințele de consiliere organizate de psihologul Lucian Negoiță, el însuși într-un scaun cu rotile. Acesta a învățat-o și pe Magda, la fel ca pe mulți alții, cum să meargă mai departe, a făcut-o să înțeleagă că viața continuă și că trebuie să-și recapete bucuria de a trăi. Primul pas a fost continuarea carierei de model.

„După accident am trimis un book, book-ul meu profesional pe care îl aveam ca și model, în Germania, pe Internet, la o agenție, și marea mea mirare a fost că cei de acolo m-au acceptat, chiar dacă în fotografiile respective eram o persoană pe care o vedeau în picioare, iar eu, ulterior, le-am spus că sunt imobilizată în scaunul cu rotile. Nu a contat. Și trei ani de zile, constant, am fost fotomodel în diferite orașe din Germania”, povestește tânăra, parcă și acum surprinsă de  deschiderea pe care o afișează nemții față de persoanele cu dizabilități.

Și mai uimită a fost, însă, atunci când a ajuns în fața unuia dintre fotografii care lucraseră alături de Claudia Schiffer, chiar în studioul în care și-a început cariera și faimosul top-model internațional. „A fost o fericire imensă, însemnând că nu reușisem să fac performanța asta cât eram un model perfect sănătos, și am ajuns, în stadiul în care mă aflam, să fiu în locul respectiv, cum cred că majoritatea modelelor visează să calce pe urmele celebrităților”, declară Magda.

„Atipic Beauty” – frumuseți în scaun cu rotile care au ceva de spus

Dincolo de motivația de a merge mai departe, în urma accidentului Magda Coman a decis că trebuie să-și „deschidă inima” și să-i învețe și pe alții să facă la fel. Așa a decis să înființeze Asociația Open Your Heart, o denumire pe care a avut-o în minte încă de când se afla pe patul de spital, atunci când a început să își dea seama cât este de dificil să fii dependent de cei din jurul tău.

Primul proiect al Asociației caută un tip special de frumusețe, o „frumusețe atipică”, pe care s-o scoată la rampă, s-o îmbrace în haine de gală și să o afișeze eliberată de prejudecăți. „Atipic Beauty” este un proiect pe sufletul Magdei, aflat deja la cea de-a șaptea ediție, care aduce pe podium douăsprezece fete în scaun rulant, însoțite de douăsprezece persoane publice, pentru a demonstra că oamenii cu dizabilități pot fi exemple reale de optimism și determinare și că acestora trebuie să le fie recunoscute mai ales abilitățile și calitățile.

„Ele sunt adevărate modele de viață, însemnând că au terminat facultăți, multe dintre ele au și job-uri, sunt și căsătorite, unele sunt masterande, doctorande, adică sunt niște fete care pur și simplu s-au autodepășit într-o societate în care nu există accesibilizare și în care este foarte greu să reușești”, spune președinta Asociației Open Your Heart.

„Atipic Beauty” reușește, astfel, să aducă schimbarea în viețile participantelor, la face mai încrezătoare în forțele proprii și le confirmă că, independent de scaunul rulant, feminitatea lor poate fi apreciată. Trebuie doar să o redescopere. „Ele s-au schimbat atât din punct de vedere estetic, adică și-au îmbunătățit starea fizică, au început să meargă mai des la coafor, să se aranjeze, să se îmbrace altfel (…) sunt mult mai sociabile, sunt mult mai active, stau mai puțin în casă decât o făceau anterior și multe dintre ele s-au și căsătorit, una chiar are un bebeluș”, vorbește Magda despre evoluția fetelor care participă la defilările în scaunul cu rotile.

Un 3 Decembrie ALTfel pentru integrarea persoanelor cu dizabilități

Despre Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Magda Coman spune că anul acesta a dorit să fie marcată într-o manieră specială. „3 Decembrie ALTfel” este denumirea sub care s-au desfășurat joi în București mai multe evenimente care au dorit să atragă atenția opiniei publice asupra imaginii greșite, deseori ofensatoare, pe care o au unii dintre români în ceea ce-i privește pe oamenii aflați în scaun cu rotile.

Cuvintele dor mai tare decât dizabilitatea însăși, astfel că primul eveniment s-a concentrat pe condamnarea stereotipurilor de limbaj asociate oamenilor care au o condiție specială. Organizatorii au pus la cale un tir simbolic cu arcul, în cadrul căruia participanții au țintit simultan vorbe pe care nu vor să le mai audă la adresa persoanelor cu diverse afecțiuni fizice sau psihice. De la „milă”, până la „handicapat”, în Piața Constituției au fost spulberate câteva clișee, iar manifestările nu s-au oprit aici. A urmat o dezbatere la sediul Comisiei Europene referitoare la drepturile persoanelor cu dizabilități și la necesitatea de a le fi acordată egalitate de șanse, continuată de un eveniment în premieră ce a debutat într-o notă pozitivă. „Binele are semnul +” a urmărit acordarea unor burse pentru câțiva copii cu nevoi speciale, deschizându-le drumul spre educație incluzivă și spre o viață independentă.

„Un flashmob în Piața Constituției, unde vom trage cu arcul cu săgeți în cuvinte pe care noi nu mai vrem să le auzim asociate cu dizabilitatea, cum se întâmplă în România – milă, caritate, handicapat -, apoi urmează o conferință de presă la sediul Comisiei Europene
(…) prin care noi, pur și simplu, ne transformăm în articole vii, vom purta niște tricouri cu articole din convenția ONU referitoare la dizabilitate, iar seara o vom încheia la Caffe Tabiet, cu un eveniment numit „Binele are semnul +”, prin care noi încercăm să predăm ștafeta unor copii cu dizabilități. (…) Noi, cei patru care ne-am alăturat să dăm un alt aspect zilei de 3 Decembrie vom fi cumva Angels pentru cei patru copii”, dezvăluie femeia.

Dincolo de încercări, de limite și prejudecăți, Magda Coman visează. Cu ochii deschiși, ar zice ea, pentru că astăzi își vede împlinit în fiecare zi scopul existenței. Nu e ceva material, nu poate fi măsurat și știe sigur că nu i-l poate răpi nimeni, niciodată. E din carne și oase. Are părul lung și buclat, un zâmbet inocent și un nume care trimite cu gândul la strălucire și putere. Rahela, fetița Magdei, despre care vorbește întotdeauna cu emoție.

„Eu cred că mi-am realizat visul vieții mele, însemnând că azi sunt foarte fericită, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Am fetiția pe care mi-am dorit-o, am venit în sprijinul celor care au, într-adevăr, nevoie de mine, și vreau să fiu un suport al tuturor persoanelor cu dizabilități din România și să îi ajut să trăiască și ei fericirea pe care eu o trăiesc azi, simțindu-mă împlinită”.