O femeie de 29 de ani și-a surprins soțul în timp ce făcea sex cu sora ei geamănă. Ting Su, în vârstă de 29 de ani, și-a găsit soțul – Cheng, în vârstă de 30 de ani, dezbrăcat într-o mașină alături de sora ei, notează site-ul Metro.co.uk.
În momentul în care au fost surpinși, atât soțul, cât și sora au sărit din mașină dezbrăcați, fără să se gândească că ar putea fi văzuți de clienții centrului comercial.
Femeia înșelată a profitat de reacția neașteptată a șoțului și a surorii pentru a se răzbuna. Astfel, Ting Su s-a urcat la volan și a plecat cu mașina, lăsându-i pe cei doi dezbrăcați în parcarea centrului comercial.
„A fost foarte amuzant. Foarte mulți oameni și-au scos telefoanele și eu am făcut la fel. El bătea în portieră și țipa la ea, iar ea pur și simplu îl ignora”, a declarat unul dintre martorii care a asistat la întreaga scenă.
Metro.co.uk scrie că femeia înșelată a înaintat actele de divorț și se pare că aventura soțului ei cu sora geamănă a început încă din momentul în care a devenit mamă și a dat naștere gemenilor săi.