DECIZIE UIMITOARE la 26 de ani de la execuția lui Ceaușescu. Anunțul făcut de Guvern nu mai lasă loc de interpretări
„Palatul Primăverii, reședința soților Ceaușescu – în curând nu numai pentru acțiuni de protocol, ci deschisă publicului, cel care are tot dreptul să vadă o parte importantă aparținând istoriei acestei țări. În București, pe Primăverii nr. 50, se află Vila cu aceeași denumire, casa în care Elena și Nicolae Ceaușescu, alături de copiii acestora, Nicu, Zoe și Valentin, au locuit în ultimii 25 de ani din viață. Casa, construită între anii 1964-1965, după indicațiile celor doi soți, are peste 80 de încăperi, inclusiv sală de cinema, piscină, un impresionat dressing room”, se specifică în anunțul postat pe Facebook.
În postare nu este precizată și data de la care cetățenii pot vizita fosta reședință a dictatorului comunist.”Vom reveni cu detalii referitor la inaugurarea Expoziției Permanente: Palatul Primăverii”, se mai menționează pe pagina MCPDC.
După decembrie 1989, în vila de protocol, administrată de RA-APPS, au fost primite o serie de de delegații oficiale din țară și din străinătate.