DECIZIE ULUITOARE într-un liceu din București. Informarea pe care au primit-o toți elevii. „Așa ceva este INADMISIBIL”
Elevii Liceului „Nichita Stãnescu” din Capitalã au fost înștiințați, printr-un anunț semnat de directoarea Ana Florentina Sandu, că nu au voie să folosească numărul de urgență 112. Conducerea școlii are o altă ofertă: Salvarea Puls, la care elevii sunt îndemnați să sune dacă au vreo urgență.
Reprezentanții serviciului de ambulanță al municipiului București sunt revoltați.
Alice Grasu, coordonator SAMB: „Așa ceva nu este admis, noi ne străduim să învățăm copiii încă de la grădiniță ca în cazul în care există o urgență medicala justificată să sune la 112”.
Anunțul care interzice apelul la 112 a ajuns și în atenția Ministerului Educației, scrie tvr.
Reprezentanții Inspectoratului vor merge la liceu pentru anchetă. Ei au transmis și precizări legate de obligativitatea elevilor de a suna la numărul unic de urgență 112 în cazul unor evenimente care le pune în pericol sănătatea sau integritatea.
Luni, 16 mai 2016, Inspectoratul Școlar al Municipiului București va analiza la sediul liceului, cauzele care au generat acest eveniment. Conform procedurilor existente, în cazul producerii unor evenimente deosebite privind starea de sănătate, integritatea elevilor și siguranța unităților școlare, se impune apelarea obligatorie a numărului unic de urgență 112.
Serviciul de Ambulanța privat Puls a fost închis pentru 30 de zile, în urma neregulilor descoperite după moartea fotbalistului Patrick Ekeng. Anchetatorii au găsit în interiorul autosanitarelor medicamente expirate și defibrilatoare cu bateriile descărcate.