Prima pagină » Mini » DESCOPERIRE INCREDIBILĂ sub Intercontinental. Milioane de români trec pe lângă hotel zilnic, dar NIMENI NU ȘTIA ASTA. SECRETUL a fost AFLAT

DESCOPERIRE INCREDIBILĂ sub Intercontinental. Milioane de români trec pe lângă hotel zilnic, dar NIMENI NU ȘTIA ASTA. SECRETUL a fost AFLAT

Mașina Ducelui de Edinburgh, care a vizitat România în 2001, a fost găsită abandonată în parcarea subterană a Hotelului Intercontinental. Jurnaliștii britanici de la Daily Mail au venit la București pentru a face un reportaj despre mașina abandonată.

Prințul Philip a vizitat România în 2001, iar organizatorii i-au adus limuzina la București, un Daimler DS 420 din 1968 – ediție limitată.

De atunci mașina Ducelui de Edinburgh a rămas abandonată în garajul hotelului Intercontinental, iar Ambasada Marii Britanii a uitat de existența ei, relatează Daily Mail, potrivit da.zf.ro.

Potrivit Daily Mail, mașina a avut probleme în timpul vizitei Ducelui și a fost pusă cu greu în mișcare.

„Mașina era deja parcata deja aici când compania mea a preluat managermentul parcării. Vechiul proprietar ne-a informat că limuzina Daimler are probleme și nu pornește în acest moment. Așa a făcut și atunci. Am coontactat ambasada, dar nu ne-au răspuns”, a declarat administratorul parcării de la Intercontinental.

Daily Mail a contactat Ambasada Marii Britanii din România, însă reprezentanții britanici au spus că nu au mașina în datele lor.

„Nu avem înregistrări de existența ei”, a răspuns Ambasada.

Familia Regală are trei astfel de mașini, produse în 4000 de exemplare între 1968 și 2002, dar niciuna dintre ele nu apare trecută la București.

„Poate le e rușine să recunoască faptul că mașina a rămas în pană aici. E o situație stânjenitoare pentru Familia Regală”, a mai spus administratorul parcării.

Daimlerul părăsit sub Intercontinental are motor de 4.2 litri și 245 de cai putere. Era mașina favorită a șefilor de stat din întreaga lume. Exemplarul deținut de Prințul din Qatar a fost scos la licitație cu o sumă de pornire de 50.000 de euro.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate