Prima pagină » Mini » Dezvăluire incendiară făcută de unul dintre cei mai influenți oameni din lume despre România și afacerea gazelor de șist

Dezvăluire incendiară făcută de unul dintre cei mai influenți oameni din lume despre România și afacerea gazelor de șist

Dezvăluire incendiară făcută de unul dintre cei mai influenți oameni din lume despre România și afacerea gazelor de șist
Într-un interviu pentru....

Republicanul John Engler, președintele Business Roundtable (BRT), asociația managerilor celor mai puternice corporații americane, a sugerat că în spatele protestelor împotriva gazelor de șist s-ar putea afla interese din Rusia, adăugând că este doar o opinie, fără a deține dovezi în această direcție. John Engler, fost senator și fost guvernator al statului Michigan, a fost invitatul ediției de duminică a emisiunii „După 20 de ani”, difuzată de Pro TV și de voyo.ro, și care este moderată de Cristian Leonte și îi are ca invitați permanenți pe jurnaliștii Claudiu Pândaru (directorul editorial Mediafax Grup) și Cristian Hostiuc (director editorial „Ziarul Financiar”).

„Unii nu acceptă concurența din alte surse. Poate fi ridicată și această problemă. Nu cred că ar fi o surpriză să aflăm că protestul poate fi finanțat de Rusia, care are interese legate de resursele din România. Dar, acestea fiind spuse, există mai multe interese economice. (…) Nu știu asta. Doar sugeram că…Și noi avem proteste legate de protecția mediului. Nu știu dacă oamenii au fost plătiți sau nu de către cineva. Dar informațiile de la care au pornit nu sunt întotdeauna fundamentate pe date științifice”, a declarat John Engler, președintele Business Roundtable, la emisiunea „După 20 de ani”.

El a admis că în societăți deschise astfel de proteste sunt permise, fiind de părere că provocarea este, dacă te afli de cealaltă parte a baricadei, să explici cu atenție și cu multe detalii de ce crezi că este o decizie potrivită.

În opinia lui, provocarea este ca oamenii să înțeleagă care este baza protestelor lor, dacă se bazează pe date științifice sau dacă la mijloc sunt interesele concurenței.

Cât privește Statele Unite, Engler susține că SUA poate atinge un nivel maxim de independență energetică datorită exploatării gazelor de șist.

În ce privește influența Rusiei, președintele BRT crede că „toată lumea este de acord că unele țări, precum România, au fost trase înapoi considerabil de influența semnificativă a Rusiei”.

Despre gazele de șist: Nu toate statele americane susțin explorarea gazelor de șist

Gazele de șist au reprezentat una dintre temele abordate, John Engler fiind de părere că interesul României în domeniul gazelor de șist ar trebui să ia în considerare avantajul competitiv în ceea ce privește prețul energiei.

„Și în SUA au fost dezbateri asupra exploatării gazelor de șist și despre modalitățile de refacere a mediului. Datele științifice sunt favorabile. E un sistem sigur, dacă este aplicat așa cum trebuie” crede el, motivând că operațiunile se desfășoară la mare adâncime.

Președintele BRT este de părere că astfel nu este amenințată pânza freatică și că „riscul de afectare a mediului nu este mare”.

Pe de altă parte, el a admis că mai multe state americane, între care New York, interzic explorarea gazelor de șist. „Nu toate statele americane susțin explorarea gazelor de șist, fostul senator precizând că, în timp ce Pennsylvania și Ohio „promovează agresiv folosirea gazelor de șist”, statul New York interzice explorarea gazelor de șist.

„Această dezbatere nu are loc doar în România. În fața Casei Albe, oamenii au protestat împotriva construcției unei conducte.  Se temeau de impactul asupra mediului. Sunt mai multe state, spre exemplu, New York, care interzic explorarea gazelor de șist. Statele vecine, Pennsylvania și Ohio, promovează agresiv folosirea gazelor de șist. Diverși oameni ajung la concluzii diferite. Eu, de exemplu, sunt de partea celor care spun că e o investiție bună și o decizie înțeleaptă”, a declarat John Engler.

SUA ar trebui să facă mai mult pentru redresarea globală

În opinia lui, este nevoie de politici guvernamentale stabile și previzibile, atât în Statele Unite ale Americii, cât și în întreaga lume, pentru a stimula o creștere a cererii, fiind de părere că SUA ar trebui să facă mai multe pentru redresarea globală, în special în domeniul energetic.

Statistici publicate de McKinsey asupra situației globale arată că între 2013 și 2025  vor exista peste 400 de zone de dezvoltare, în economii emergente care vor genera peste jumătate din creșterea mondială.

Totuși, președintele Business Roundtable (BRT) a exemplificat că reticențele investitorilor în ce privește economiile emergente sunt legate de problemele legate de infrastructură și de reglementările comerciale.

” Există un risc asociat cu economiile emergente. În absența unei înțelegeri depline a regulilor existente, a felului în care instanțele ar putea interpreta un contract sau o plată scadentă, oamenii au o anumită reticență legată de necompetitivitate”», crede președintele BRT.

Avantajele României, în ochii americanilor

Sectorul energetic este considerat unul care a atras déjà investiții americane importante în România.

„Știu că sunt companii mari, ca Exxon Mobile sau Chevron, care au activități atât offshore, cât și onshore. Dar cred că România are niște avantaje energetice pe care alte țări nu le au”», a spus președintele BRT.

Din discuțiile la care a participat a reieșit că nu există motive pentru care investițiile americane să nu crească în România, dând ca exemplu sectorul telecomunicațiilor și dezvăluind că a purtat o „discuție foarte interesantă” cu ministrul de resort.

Un alt domeniu de interes pentru întreprinzătorii americani este cel forestier, unde România are „resurse extraordinare”. Dezvoltarea turismului sau sectorul bancar reprezintă alte oportunități de investiții.

„România se confruntă cu aceeași provocare. Trebuie să arate că e cea mai bună din regiune, pentru ca investitorii care vor să intre în această regiune să aleagă România. În fiecare dintre aceste zone au existat discuții legate de finanțare. De exemplu, transportul energiei electrice. Nu doar producția ei, ci și transportul. Dacă investițiile pot fi recuperate într-o perioadă mai lungă de timp. S-a discutat mult despre asta, dar și despre sectorul bancar”, a dezvăluit fost guvernator de Michigan.

El a mai menționat că a stat de vorbă cu prim-ministrul despre proiecte din domeniul transporturilor.

” Mi-a povestit despre câteva proiecte care au întârziat mulți ani. Unele dintre ele au fost redeschise și chiar terminate”, a relatat fostul guvernator al statului Michigan.

Secretul unui proiect executat rapid

El a dezvăluit și „secretul” finalizării înainte de termen a proiectelor: acordarea de bonusuri investitorilor.

„Am învățat că, dacă vrem să facem un proiect rapid, atunci când îl scoatem la licitație, dosarul să fie structurat astfel încât să existe un termen-limită de predare. Dacă este predat mai devreme, plătim un bonus. Dacă există întârzieri, vor fi penalizări. N-am încasat niciodată penalizări. Am plătit mereu bonusuri. Când au o asemenea motivație, e uimitor cât de repede trec companiile peste orice obstacol”, a spus el.

Despre eliminarea vizelor pentru români

În ce privește eliminarea vizelor pentru România, președintele BRT spune că asociația pe care o reprezintă susține o reformă a imigrației.

” Probabil va fi nevoie de o nouă lege. Roundtable susține acest lucru. Susținem o reformă comprehensibilă a imigrației. Purtăm această dezbatere de mulți ani. Știm că Senatul a inclus România pe lista țărilor ce nu au nevoie de vize, iar asta ar facilita călătoriile din și înspre România. Ar fi un lucru foarte bun. N-ar trebui să constituie obiectul unui schimb », a declarat John Engler.

Despre IT: « M-a frapat numărul mare de români talentați care au plecat în alte țări »

Președintele BRT a declarat că a rămas surprins că mulți dintre români din IT pleacă din țară. „Știam că românii au o prezență puternică în aria serviciilor globale IT.  Mulți ingineri români, foarte talentați, programează și fac design de software. Oracle sau HP au fost atrase să vină aici și să deschidă filiale mari. Ce m-a frapat este numărul de români talentați care au plecat în alte țări, în care oportunitățile erau mai mari”, a arătat reprezentantul firmelor americane.

Business Roundtable  (BRT) este  o asociație a executivilor celor mai importante companii americane, între care Motorola, IBM, ExxonMobil si Chevron, cu venituri anuale de 7,4 trilioane de dolari și peste 16 milioane de angajați. Peste 30 dintre companiile menbere ale BRT au o prezență semnificativă în România.

 

 

Autor