Prima pagină » Mini » Doi soldați români, uciși în Afganistan

Doi soldați români, uciși în Afganistan

Doi soldați români, uciși în Afganistan

Doi militari români au murit, duminică, în Afganistan, în urma rănilor provocate de explozia unui dispozitiv improvizat, informează Ministerul Apărării Naționale, într-un comunicat remis gândul.

Cei doi soldați se aflau într-o misiune de patrulare, în jurul orei 22:00, ora României, când a avut loc explozia. Militarii au fost transportați la spital cu un elicopter de evacuare medicală, însă, în jurul orei 23:00, ora României, ca urmare a rănilor deosebit de grave, au decedat.

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a explicat, într-o intervenție telefonică la Digi 24 că patrula din care făceau parte cei doi români era mixtă, pe lângă militarii noștri existând alți trei soldați străini. Totodată, Ministerul condus de Dușa ia în calcul trimiterea unui avion militar în Afganistan, pentru repatrierea trupurilor militarilor decedați.

Conform protocolului, MApN nu oferă numele sau informații care ar putea duce la identificarea militarilor decedați până ce familiile nu vor fi înștiințate.

De regulă, militarii români asigură patrularea în câteva zone-cheie ale Afganistanului, de-a lungul unor secțiuni a „inelului” A1, autostrada care înconjoară țara și unul dintre principalele puncte strategice din acest teatru de operații. Cel mai adesea, soldații români sunt dislocați în provincia Zabul, provincie de sud-est, care se învecinează cu Pakistanul. De-a lungul autostrăzii A1, sunt niște tuburi din beton, menită să lase loc de trecere a apei dintr-o parte a autostrăzii spre cealaltă. În acele tuburi, se plantează dispozitive explozive improvizate, care pot varia între un kilogram și 2-300. Din acest motiv, există în permanent mașini care cercetează zonele pentru a depista aceste dispozitive. Inelul A1 este o cale de trecere foarte importantă și pentru că este vorba despre o zonă prin care trec atât convoaie militare, cât și civili.

România mai are aproximativ 1.000 de militari în Afganistan. În total, peste 30.000 de soldați români au ajuns în Irak și Afganistan din 2002 și până acum. Cu tragedia de duminică, bilanțul soldaților care au murit în acest teatre de operații este de 25. Peste 130 au fost răniți.

 

 

Autor