DROB DE MIEL. Rețetă de Paște pentru acest preparat
DROB DE MIEL. Pe cât este de complicat de preparat, pe atât este de sănătos acest preparat, sunt de părere specialiștii în nutriție. Potrivit experților, drobul are un conținut caloric redus și poate constitui aperitivul perfect pentru masa de Paște. O felie de drob de miel conține 80 de kilocalorii.
Pentru prepararea drobului aveți nevoie de o oră și 30 de minute.
DROB DE MIEL. Mai jos, regăsiți o rețetă de Paște pentru acest preparat:
Drob de miel. Rețetă de Paște. Ingrediente:
â— măruntaiele de la un miel, aproximativ 500 de grame
â— două ouă fierte
â— două ouă crude
â— o felie pâine muiată în lapte
â— o legătură de ceapă verde
â— o legătură de pătrunjel
â— o legătură de mărar
â— o lingură de smântână
â— sare
â— piper după gust
â— prapurul sau o foaie de tăiței
â— ulei pentru uns tava
Drob de miel. Rețetă de Paște. Mod de preparare:
Pentru prepararea drobului de miel trebuie să fierbeți mai întâi măruntaiele în apă cu sare. Când se răcesc măruntaiele se trec prin mașina de tocat carne, împreună cu felia de pâine înmuiată. Dacă vreți, inima și rinichii se pot tăia feliuțe cu un cuțit. Mai apoi, adaugați ouăle crude, smântână, sare, piper, verdeață tocată mărunt, ceapă tocată cu cozi cu tot.
Amestecați totul, iar mai apoi ungeți o formă – după preferință: tăviță smălțuită sau forma de chec. Prapurul se spală și se întinde în formă, lăsând mult și pe margini. Puneți o jumătate din umplutură, puneți ouăle fierte – la alegere: sferturi pe toată suprafața umpluturii sau tăiate în jumătăți în mijlocul umpluturii – puneți restul umpluturii necesare pentru drob, aranjați cu lingura și întoarceți marginile prapurului peste umplutură. Lasăți în cuptorul încins drobul de miel timp de 30 de minute.
Drob de miel. Mențiuni
Dacă îl pregătiți din măruntaie cumpărate separat și nu aveți prapur, poți să îl coaceți într-o foaie de taieței sau în foietaj, de aproximativ 400 de grame. În acest caz, foaia trebuie unsă cu ou. Pentru persoanele care nu suportă mirosul cărnii de miel este chiar indicat să înlocuiască prapurul cu orice foaie de aluat. Drobul de miel se servește întreg, pe platou sau tăiat felii, însoțit neapărat de ceapă verde sau ridichi.