Edu.ro – Subiectele și barem Bacalaureat 2014 Matematică. Subiectele rezolvate, pe gândul

Publicat: 02 07. 2014, 17:35
Actualizat: 09 01. 2020, 15:54

Edu.ro – Subiectele și barem Bacalaureat 2014 Matematică. Începând cu 2013, subiectele de la matematică s-au dat diferențiat pentru cele patru profiluri: matematică-informatică, științele naturii, tehnologic și pedagogic. Această măsură a fost luată de către Ministerul Educației după ce absolvenții s-au plâns că subiectele de la matematică au fost grele. Ministerul Educației va publica începând de la ora 15:00 toate variantele de subiecte și baremele de la proba de matematică.

Bacalaureat 2014 Update 3: Un număr de 80 de candidați au fost eliminați din bacalaureat, miercuri, la proba obligatorie a profilului, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, informează Ministerul Educației Naționale (MEN).

Potrivit sursei citate, din datele parțiale, centralizate până la ora 14.00, dintre cei 145.591 de absolvenți de clasa a XII-a care s-au înscris pentru susținerea probei, s-au prezentat 137.613 (94,52%), iar 7.898 (5,42%) au absentat.

Update 2: Un candidat din Arad care a participat la proba de matematică de la bacalaureat și care a mers, în timpul acesteia, de patru ori la toaletă a fost prins, miercuri, având asupra sa un pix ce avea încorporată o cameră video minusculă, el fiind eliminat, alături de alți doi tineri prinși cu telefoane.

Tânărul a fost eliminat din sala de examen, la Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” Arad, după ce profesorii supraveghetori cu constatat că avea asupra sa un pix cu o cameră video minusculă încorporată, transmite corespondentul Mediafax.

Candidatul a intrat în atenția supraveghetorilor, la proba de matematică, pentru că a ieșit de patru ori la toaletă, astfel că atunci când a revenit în sală ultima dată a fost verificat, costatându-se că pixul pe care îl folosise avea o cameră video.

Subiectele și barem Bacalaureat 2014 Matematică Update 1: Ministerul Educației a publicat subiectele și baremele de la proba de matematică, pentru toate cele patru profile: Matematică-informatică, Tehnologic, Științele Naturii și Pedagogic

DESCARCĂ DE AICI BAREMUL LA MATEMATICĂ-INFO

DESCARCĂ DE AICI BAREMUL LA TEHNOLOGIC

DESCARCĂ DE AICI BAREMUL LA ȘTIINȚELE NATURII

DESCARCĂ DE AICI BAREMUL LA PEDAGOGIC

Ministerul Educației a publicat subiectele de la proba de matematică

DESCARCĂ DE AICI SUBIECTE LA MATEMATICĂ-INFO

DESCARCĂ DE AICI SUBIECTE LA TEHNOLOGIC

DESCARCĂ DE AICI SUBIECTE LA ȘTIINȚELE-NATURII

DESCARCĂ DE AICI SUBIECTE LA PEDAGOGIC

Elevii primesc subiecte Bacalaureat 2014 Matematică diferite în funcție de profilul absolvit. Măsura a fost aplicată începând cu 2013. În 2013, elevii de la matematică-informatică au primit la primul subiect funcții, logaritmi și vectori. La cel de-al doilea, au avut de rezolvat matrici și polinoame, iar cel de-al treilea subiect elevii au avut de rezolvat funcții și ecuații.

Elevii de la Tehnologic au primit subiecte Bacalaureat Matematică catalogate ca „foarte ușoare”, dar cu toate acestea rezultatele nu au fost mult mai bune comparativ cu anii 2011 și 2012. La primul subiect, elevii au avut de rezolvat șase cerințe, printre care să facă calculul unor radicali. Ei au avut de rezolvat și exerciții de trigonometrie, dar și o problemă în care trebuiau să calculeze cât va costa un produs, al cărui preț actual este de 10 lei, după o scumpire cu 10%. La cel de-al doilea subiect au avut matrici și polinoame. La cel de-al treilea subiect, elevii de la Tehnologic au primit o analiză matematică din capitolul Integrale.

Gândul publică, mai jos, rezolvarea subiecte Bacalaureat 2014 Matematică, profilul Mate-Info, făcută de profesorul Ovidiu Șontea de la Colegiul național „Tudor Vianu” din București. 

 

Subiecte Bacalaureat 2014 Matematică, profil tehnologic:

Profil Mate-Info:

Totul despre proba obligatorie la Bacalaureat 2014, în timp real >>>

La Științele Naturii, la subiectul 1, elevii au avut de rezolvat ecuații, funcții, vectori. La cel de-al doilea au primit matrici și ecuații, iar la al treilea subiect au avut de rezolvat câteva funcții.

Elevii de la Pedagogic au avut de rezolvat la primul subiect exerciții din funcții, procente și geometrie. La cel de-al doilea au primit exerciții din legi de compoziție, iar la cel de-al treilea subiect au primit exerciții din matrice.

Metodologia de organizare a examenului arată că la proba scrisă la disciplina matematică sunt evaluate competențele dezvoltate pe parcursul învățământului liceal, în conformitate cu programele școlare pentru clasele a IX-a – a XII-a, în vigoare pentru absolvenții promoției 2014. Subiectele date la Matematică vor evalua ceea ce au învățat elevii în cei patru ani de liceu, dar și cât de bine cunosc programa pentru examenul de bacalaureat.

Vor fi trei subiecte Bacalaureat 2014 Matematică, notate cu câte 30 de puncte fiecare, toate fiind obligatorii. Pentru toate cele trei subiecte elevii vor fi punctați pentru capaitatea lor de rezolvare a problemelor date. Candidatul este punctat și dacă rezolvă parțial fiecare cerință. Baremul publicat de EDU.RO arată că se punctează corespunzător oricare altă metodă de rezolvare corectă a problemei.

Barem Bacalaureat 2014 Matematică

Pentru toate cele trei subiecte pe care le primesc la proba de matematică, elevii vor fi punctați pentru capaitatea lor de rezolvare a problemelor date.

Candidatul este punctat și dacă rezolvă parțial fiecare cerință. Baremul publicat  ca model pe EDU.RO arată că se punctează corespunzător oricare altă metodă de rezolvare corectă a problemei.

Ministerul Educației publică începând cu ora 15 toate subiectele și baremele de la proba de matematică, de la toate cele patru profile: matematică-informatică, tehnologic, pedagogic și științele naturii.

Gândul vă oferă în timp real toate informațiile despre subiecte Bacalaureat 2014 Matematică și Barem Bacalaureat 2014 Matematică.