Cercetătorii de la Universitatea din Sydney au demontat mitul conform căruia masturbarea ar provoca orbire, nebunie sau alte boli. Specialiștii australieni au dovedit că, din contră, masturbarea are efecte pozitive asupra organismului.
Astfel, masturbarea previne depresia și permite creierului să secrete endorfină, așa-numitul „hormon al fericirii”.
În plus, prin intermediul masturbării, oamenii își reglează metabolismul, reduc stresul și combat insomnia.
În cazul femeilor, masturbarea le ajută să ajungă mai repede la orgasm, să prevină infecțiile colului uterin și ale tractului urinar și să își curețe zona intimă de bacterii.
În cazul bărbaților, masturbarea previne cancerul de prostată. De altfel, bolile cauzate de toxinele acumulate în tractul urinar au și ele o incidență mai mică în cazul bărbaților care se masturbează, deoarece toxinele sunt eliminate odată cu sperma.