Prima pagină » Mini » Elena Udrea împlinește azi 41 de ani

Elena Udrea împlinește azi 41 de ani

Elena Udrea împlinește azi 41 de ani
Elena Udrea împlinește în a doua zi de Crăciun 41 de ani.

Elena Udrea s-a născut la 26 decembrie 1973, la Buzău. Între 1988 și 1992 a urmat liceul teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, din orașul natal, secția Filologie – limbi străine, iar între 1992 și 1996, Facultatea de Științe juridice și administrative din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București. De asemenea, a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare, pe care le-a terminat cu o lucrare pe tema intereselor NATO în zona Mării Negre și Caucaz.

În perioada 1997 – 2005 a fost avocat titular al cabinetului Individual de Avocatură „Udrea Elena Gabriela” din București, iar între iunie 2004 și februarie 2005 a fost consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, președinte al Comisiei Juridice și de disciplină, potrivit MEDIAFAX.

În anul 2002 a intrat în Partidul Național Liberal, iar în iunie 2004 a devenit consilier municipal din partea PNL. Pe 21 octombrie 2005 a demisionat din PNL, iar la 12 februarie 2006 se înscrie în PD.

A fost căsătorită cu omul de afaceri Dorin Cocoș.

Până în octombrie 2005, Elena Udrea a fost consilier de stat la Administrația prezidențială și șef al Cancelariei prezidențiale. În toamna anului 2005, a demisionat din funcția deținută la Președinție, invocând atacurile „profund nedrepte” îndreptate asupra sa și a altor persoane care susțin lupta anticorupție, precum și faptul că nu dorește ca prin insinuările la adresa sa să devină „o vulnerabilitate a demersurilor președintelui”.

Tot în aceeași perioadă, Udrea a fost implicată în scandalul acuzațiilor potrivit cărora Călin Popescu Tăriceanu ar fi intevenit telefonic pe lângă procurorul general Ilie Botoș în cazul arestării omului de afaceri Dinu Patriciu, apropiat al premierului. Ea l-a atacat într-o emisiune televizată pe premierul Tăriceanu, amintind de relația de afaceri și de prietenie dintre acesta și Dinu Patriciu, mai relatează sursa citată. Ulterior, președintele Traian Băsescu a declarat că procurorul general Ilie Botoș l-a informat despre discuția cu Tăriceanu imediat după telefonul premierului și că în momentul discuției cu Botoș era de față și Elena Udrea.

De asemenea, Elena Udrea a fost implicată, în 2007, în ceea ce a fost cunoscut în presă ca fiind „scandalul bilețelul”. Ea a declarat, tot într-o emisiune televizată, că premierul Tăriceanu i-a solicitat președintelui Băsescu, într-o scrisoare, o intervenție în justiție în favoarea lui Dinu Patriciu.

În anul 2007, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” a emis pliante publicitare în care se arăta că Elena Udrea este doctor în științe militare, predând masteratul de „Integrare Europeană”. Ea a recunoscut atunci însă că este „doar doctorand”.

Pe 30 noiembrie 2008, Elena Udrea a fost aleasă deputat, iar pe 21 noiembrie 2010, a fost aleasă președinte al PDL București.

Din decembrie 2008 până în octombrie 2009 a fost ministru al Turismului în Cabinetul Emil Boc I, guvernul din care a făcut parte fiind demis prin adoptarea unei moțiuni de cenzură de către Parlament. În decembrie 2009, a fost desemnată să facă parte din noul Cabinet Emil Boc, preluând portofoliul Dezvoltării și Turismului. Guvernul Boc II a fost învestit de Parlament pe 23 decembrie 2009.

În anul 2010, Elena Udrea, în calitate de ministru al Turismului, a lansat Brandul turistic al României, alegând frunza ca element de identitate vizuală. Brandul turistic al României a costat 900.000 de euro, iar lansarea lui a fost însoțită de un imens scandal legat de originalitatea identității vizuale a logoului folosit.

Din iulie 2012, Elena Udrea nu mai ocupă nicio funcție în PDL. În februarie 2014 a demisionat din PDL și s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară. În luna iunie a acestui an, Elena Udrea a fost aleasă președinte PMP, obținând 742 voturi, în timp ce contracandidatul său, Daniel Funeriu, a întrunit 209 voturi.

În noiembrie, Udrea a candidat la alegerile prezidențiale, însă nu a obținut decât 5% din voturile alegătorilor.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?