Este incredibil felul în care este formulată întrebarea la care grecii trebuie să răspundă la referendumul de duminică. Ce „artificiu” apare pe buletinele de vot

Publicat: 30 06. 2015, 18:09

Întrebarea care va fi pusă la referendumul de duminică a fost publicată de presa străină care comentează, totodată, pe marginea neclarității sale. De asemenea, este criticat acest „artificiu” care ar putea influența rezultatul votului, potrivit analiștilor.

CUM ARATĂ ÎNTREBAREA „ÎNCUIETOARE” la care trebuie să răspundă grecii. CE ARTIFICIU APARE PE BULETINELE DE VOT

Întrebare: „Ar trebui acceptat acordul, care a fost prezentat de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană și de Fondul Monetar Internațional în Eurogrup pe 25.06.2015 și cuprinde două părți, care constituie propunerea lor unificată? Primul document are titlul >, iar al doilea >”

Răspunsuri:

Respins/Nu

Acceptat/Da

FOTO: BBC

BBC comentează că persoanele care nu sunt foarte familiarizate cu termenii crizei din Grecia vor avea mari dificultăți în a înțelege această întrebare. Cele două documente la care se va face referință cu ocazia referendumului, > și >, nu sunt nici ele mai ușor de digerat pentru publicul larg.

„Rămâne în continuare un semn de întrebare cu privire la modalitatea prin care votanții ar putea consulta cele două documente sau dacă economiști de top se vor afla la secțiile de votare pentru a le explica”, scrie BBC.

În plus, oficialii greci au creat o adevărată controversă redactând opțiunea „Nu”, preferată de guvernul de la Atena, deasupra opțiunii „Da”, motiv pentru care au fost acuzați că ar fi părtinitori.

Toare acestea au creat un val de critici pe rețelele de socializare. Iată câteva exemple.

Votanții merg la urne pentru referendumul din Grecia.

FOTO: Twitter

 

FOTO: Twitter

Întrebarea de la referendumul din Grecia ar fi mai clară dacă ar fi redactată astfel: Vrei să părăsești UE? Votează: Da dacă Nu Și: Nu dacă Da.

FOTO: Twitter

În același timp, presa străină a republicat o caricatură realizată cu ceva timp în urmă, dar care se mulează perfect pe situația în care se vor afla votanții aflați în fața urnelor duminică.

Este vorba despre o caricatură a artistului Carlos Latuff, colaborator la Opera Mundi, care îi prezintă pe greci fie sărutând picioarele cancelarului german Angela Merkel, care poartă pe cap o coroană formată din stelele steagului Uniunii Europene, fie lovind-o în dos și eliminând-o astfel de la putere.

FOTO: Opera Mundi

Pentru a evita falimentul, Grecia are nevoie să ajungă la un consens cu așa-numita troika: Fondul Monetar Internațional (FMI), Comisia Europeană (CE) și Banca Mondială (BM). Marți, statul elen trebuie să plătească o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, bani pe care nu îi are în absența unei tranșe de 7,2 miliarde de euro din acordul aflat în pericol la ora actuală, care va expira tot marți. Guvernul de la Atena a refuzat să accepte noile măsuri de austeritate cerute de finanțatorii internaționali, „asul” din mâneca politicienilor eleni fiind Grexitul, un scenariu care presupune dezavantaje pentru ambele părți.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a făcut marți Greciei o ofertă de ultim moment în încercarea de a se ajunge la un acord între Atena și creditorii internaționali înaintea expirării, până la ora 24:00, a termenului pentru achitarea unei tranșe de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional (FMI). Până la această oră, Grecia nu a trimis niciun răspuns oficial cu privire la această propunere. Unele publicații elene relatează că oficialii de la Atena vor să respingă propunerea lui Juncker și, mai mult, vor să trimită propria propunere instituțiilor europene. Altele susțin că premierul elen ar lua în calcul propunerea.