EUROVISION 2015. Călin Goia, despre calificarea în finala Eurovision: Sunt încântat că facem fericiți atâția români
EUROVISION 2015. „Simt că mi s-a luat o piatră de pe suflet! Sunt încântat că am reușit să facem fericiți atâția români, pe care i-am simțit alături de noi în fiecare secundă din cele trei minute de pe scena de la Stadthalle! Dar, mai ales, sunt fericit că mesajul nostru merge mai departe și că tot mai mulți oameni sunt sensibilizați la problema copiilor care cresc cu gândul la părinții lor, plecați la muncă departe de ei. Lor le este dedicată participarea noastră la Eurovision și tot lor le datorăm reușita din această seară”, spune Călin Goia, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
„Indiferent ce loc vom ocupa în finală, suntem deja câștigători. Sâmbătă, după concurs, vom sărbători de două ori: Călin schimbă prefixul (va împlini 40 de ani pe 24 mai, n.r.), iar România încheie încă o participare frumoasă la Eurovision”, a precizat Liana Stanciu, șefa delegației României la Viena.
Trupa Voltaj, reprezentanta României, s-a calificat în finala Eurovision 2015, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marți seară, de prima semifinală, care s-a desfășurat pe scena Wiener Stadhalle, din capitala Austriei.
Artiști din 10 țări, din totalul de 16 participante, s-au calificat pentru finala din 23 mai. Alături de Voltaj, telespectatorii TVR îi vor revedea sâmbătă seară pe reprezentanții Albaniei, Armeniei, Rusiei, Ungariei, Greciei, Estoniei, Georgiei, Serbiei și Belgiei. Ca și cele două semifinale, finala de sâmbătă poate fi urmărită în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și online, pe TVR+, începând cu ora 22.00.
La conferința de presă care a urmat anunțării primilor finaliști, artiștii au tras la sorți și participarea într-una dintre cele două jumătăți ale finalei. Astfel, România intră în cea de-a doua jumătate a finalei, alături de Albania, Rusia, Ungaria, Grecia și Georgia, iar în prima parte vor putea fi văzuți reprezentanții Armeniei, Estoniei, Serbiei și ai Belgiei.
În semifinala de marți seară au votat pentru Voltaj fanii din Albania, Armenia, Belarus, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Georgia, Grecia, Macedonia, Moldova, Olanda, Rusia, Serbia, Ungaria – țări concurente în prima semifinală, precum și cei din Austria, Australia, Franța și Spania – țări calificate direct în finala de sâmbătă.
Pentru membrii trupei Voltaj urmează două zile în care vor cânta în mai multe spații, pentru fanii Eurovision veniți în Viena. Telespectatorii TVR vor putea fi în continuare alături de ei urmărind „Agenda Eurovision 2015”. Emisiunea care urmărește pas cu pas trupa Voltaj la Viena poate fi văzută atât la TVR 1, TVR HD și TVR Internațional, de luni până duminică, de la ora 21.00, cât și online, pe TVR+ și pe canalul oficial de YouTube al TVR.
Cea de-a 60-a ediție a concursului Eurovision are loc la Viena, în Austria, după ce artistul travestit Conchita Wurst a câștigat ediția din 2014 a competiției, cu piesa „Rise Like a Phoenix”.
Paula Seling și Ovi au reprezentat România la Eurovision 2014, cu piesa „Miracle”, ocupând locul al 12-lea în finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.
Eurovision este o competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiștii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion și Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecției Naționale și participă la competiția europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi – Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obținut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă și interpretată de Mihai Trăistariu.