Evaluare Națională 2014 – Subiecte și barem Matematică. Miercuri, 25 iunie, are loc ultima probă din cadrul examenului de Evaluare, la Matematică. Gândul publică subiectele la matematică și baremul de corectare de la Evaluare Națională 2014 în timp real. Emoțiile eleviilor vor lua sfârșit vineri, 27 iunie, când vor fi afișate Rezultate Evaluare Națională 2014.
EDU.RO a publicat Baremul de la subiectul de la Evaluare Națională 2014
DESCARCĂ DE AICI BAREMUL DE LA MATEMATICĂ
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut astăzi proba la matematică din cadrul examenului de Evaluare Națională au primit varianta numărul 3 din cele zece posibile. La primul subiect au avut de făcut, printre altele, un calcul simplu unde trebuiau să țină cont de ordinea operațiilor, un exercițiu cu procente, o problemă de geometrie plană cu două cerințe.
La subiectul al doilea au avut de desenat o prismă, de calculat o medie geometrică, o altă problemă cu procente, precum și o funcție. La subiectul al treilea, elevii au avut de rezolvat două probleme, una de geometrie plană și una de geometrie în spațiu, fiecare cu câte trei cerințe.
În cadrul examenului de Evaluare Națională 2014, proba la matematică cuprinde trei subiecte, cu mai multe subpuncte. Teoretic, primul subiect nu ar trebui să pună niciun fel de problemă niciunui absolvent al clasei a VIII-a. Timpul de lucru la proba de matematică este de 2 ore, după care elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei elevi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
Subiecte Evaluare Națională 2014 Matematică. Ce subiecte au primit elevii în ultimii 5 ani
În urmă cu câteva luni, Ministerul Educației a publicat pe Edu.ro modele de subiecte pe care le pot primi elevii de clasa a VIII-a la această probă.
Subiectele primite astăzi la examenul de Matematică:
Evaluare Națională 2014 – Subiecte și barem Matematică. Ce subiecte au primit elevii în 2013
În 20013, elevii au primit trei subiecte, dintre care o problemă de aritmetică având cerința „câte mere are Ana?”. De asemenea, elevii au primit două probleme de geometrie, printre care și desenarea unei piramide. La primul subiect, elevii au avut de aflat, printre altele, rezultatul operațiilor care 4×4+10, cât este numărul „a” dacă a/6=5/2, precum și perimetrul unui pătrat și volumul unui cub cu laturi date.
La același subiect, li s-a cerut să interpreteze datele dintr-un tabel cu notele unui examen. Subiectul II avut ca primă cerință desenarea unei piramide triunghiulare regulate, după care elevii au trebuit să rezolve o problemă de aritmetică: „Ana și Bogdan au împreună șapte mere, Ana și Călin au împreună opt mere. Câte mere are Ana, știind că toți trei au împreună 12 mere?”.
Subiectul III a fost alcătuit din două probleme de geometrie, prima având în ipoteză un dreptunghi cu latura și diagonala date, iar a doua, un paralelipiped dreptunghic.
Subiecte Evaluare Națională 2014 matematică publicate pe edu.ro:
Evaluare Națională 2014. Calendar
27 iunie Afișarea rezultatelor (până la ora 16)
27 iunie Depunerea contestațiilor (orele 16 – 20)
28 iunie-30 iunie Rezolvarea contestațiilor
1 iulie Afișarea rezultatelor finale după contestații
Evaluare Națională 2014. Cum se face Admiterea
Ministerul Educației a decis ca de anul acesta notele obținute la evaluarea națională să conteze în proporție de 75% pentru media de admiterela la liceu.
Calculul mediei de admitere se face astfel: MA= (ABS+3 EN):4 (media de admitere este egală cu media generală de absolvire de la gimnaziu plus de trei ori media generală de la evaluarea națională, totul împărțit la patru)
Unde: MA = media de admitere; ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a; EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a
Evaluare Națională 2014. Prima etapă de Admitere 2014
4 – 8 iulie – Elevii de clasa a VIII-a completează fișele de înscriere alături de părințiilor, asistați de diriginți.
4 – 8 iulie – Tot în acest interval, se introduc în baza de date computerizată datele din fișele de înscriere
5 – 9 iulie – Are loc verificarea de către părinți și candidați a fișelor editate de calculator, se corectează greșelile în baza de date computerizată.
10 iulie – Este ultima zi pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere județene și la cele de la București. În același timp se publică transmite și lista absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată.
11 iulie – Are loc transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul Național de Admitere
12 – 13 iulie – Verificarea și corectarea bazelor de date de către Comisia Națională de Admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București, transmiterea modificărilor la comisia națională
14 iulie – Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor
15 iulie – Repartizare Computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2014 – 2015
16 iulie – Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listelor cu absolvenții repartizați proveniți din școlile respective și a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București
16 iulie – Afișarea de către fiecare unitate de învățământul liceal a listei candidaților repartizați în acea unitate
17 iulie -25 iulie – Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
Evaluare Națională 2014. A doua etapă de Admitere 2014
Elevii din seria curentă și cei din seriile anterioare care nu îmdeplinesc 18 ani până la începerea anului școlar 2014-2015, care nu au reușit să se înscrie în prima etapă, mai pot face acest lucru în cea doua etapă de admitere care are loc în luna iulie.
16 iulie – Înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
17-18 iulie – Susținerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori de limbă maternă
19 iulie – Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
16 – 21 iulie – Completarea fișei de opțiuni de către candidații care nu au participat la prima repartizare, completarea unei noi fișe de opțiuni de către cei rămași nerepartizați după prima etapă a admiterii
21 iulie – Completarea fișei de opțiuni de către candidații care au fost respinși la liceele/clasele care organizează probe de aptitudini. Completarea fișei de opțiuni de către candidații care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă
16 – 22 iulie – Introducerea datelor în calculator, verificarea fișelor listate și corectarea eventualelor erori
23 iulie – Transmiterea noilor baze de date la centrul de admitere județean/al municipiului București și la Centrul Național de Admitere
24 iulie – Repartizare Computerizată a candidaților din a doua etapă a admiterii
24 iulie – Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial/în centrul special de înscriere a listelor cu absolvenții proveniți din școlile respective/din alte județe, repartizați în a doua etapă și a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat. Fiecare școală va lista candidaților repartizați în acea unitate în a doua etapă.
Între 1 august și 8 septembrie are loc cea de-a treia etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2014 – 2015.
Gândul vă oferă în timp real toate informațiile despre Evaluare Națională 2014 – calendar, subiecte barem și Rezultate Evaluare Națională 2014.