Prima pagină » Mini » FACEBOOK, un nou record. Cât a ajuns să valoreze compania americană în doar trei ani de la listarea la bursă

FACEBOOK, un nou record. Cât a ajuns să valoreze compania americană în doar trei ani de la listarea la bursă

FACEBOOK. Facebook a depășit luni o capitalizare de piață de 250 de miliarde de dolari, după o creștere de 2,4% a acțiunilor, fiind prima companie membră a indicelui Standard&Poor''s 500 care a reușit această performanță într-o perioadă de numai trei ani de la listarea la bursă, relatează Bloomberg.

FACEBOOK. Recordul anterior era deținut de Google, care a avut nevoie de opt ani pentru a reuși să ajungă la o valoare de piață de 250 de miliarde de dolari.

Aprecierea rapidă a acțiunilor Facebook indică încrederea investitorilor că operatorul rețelei de socializare va continua să crească vânzările de publicitate pe aplicația proprie sau pe alte servicii.

Într-o anumită măsură creșterea reflectă și interesul atras de titlurile companiilor tehnologice. Valoarea Nasdaq Internet Index a crescut aproape de două ori de când Facebook s-a listat la bursă.

Acțiunile Facebook sunt tranzacționate la nivelul de 87 de ori profitul pe acțiune, reprezentând de aproape cinci ori media de la nivelul indicelui S&P 500. Companiile membre ale Nasdaq Internet Index sunt tranzacționate la un raport preț/profit de 27.

Cu o capitalizare de 253 de miliarde de dolari, Facebook este în prezent a noua mare companie a indicelui S&P 500, peste Wal-Mart Stores și Procter&Gamble, care au avut nevoie de zeci de ani pentru a se dezvolta la un astfel de nivel.

Veniturile din publicitate ale Facebook, care reprezintă peste 90% din vânzările companiei, au crescut cu 46% în primul trimestru, la 3,32 miliarde de dolari, față de aceeași perioadă a anului trecut.