Florin Salam a fost prins de americani pe aeroport. Suma imensă pe care i-ar fi confiscat-o
Florin Salam și trupa lui ar fi fost opriți de autoritățile americane pe aeroportul din New York, după ce aceștia nu au putut justifica suma de aproximativ 100.000 de dolari cash, care se afla asupra lor. Banii ar fi fost confiscați de autoritățile americane, conform wowbiz.ro.
Maneliștii au susținut mai multe concerte în SUA, unde au câștigat sume serioase. Când au fost însă opriți de vameși și întrebați cu ce acte pot dovedi că suma provine din cântat, Salam nu a putut justifica banii.
Salam și-a obținut recent viza de SUA și se declara încântat de atmosfera de peste Ocean. După incidentul de la aeroport, Florin Salam a plecat în Germania, pentru alte concerte.