Gafa de proporții pe care o profesoară a făcut-o în fața elevilor săi

Publicat: 10 03. 2014, 21:08
Actualizat: 29 07. 2014, 19:55

O profesoară americană de la Forest Heights Middle School a fost acuzată că, din greșeală, le-a arătat elevilor săi un filmuleț în care ea și un bărbat putea fi văzuți făcând sex.

Femeia al cărui nume nu a fost dezvăluit a proiectat imaginile în timpul unei lecții predate unor copii cu vârste de 12, respective 13 ani, relatează The Independent. Imediat după ce și-a dat seama ce a făcut, aceasta a contactat părinții elevilor prezenți în clasă pentru a le cere scuze pentru eroarea făcută. Aceștia din urmă nu s-au lăsat însă impresionați și au depus plângeri împotriva cadrului didactic.

„În clipul respectiv se vedea cum face sex”, a povestit tatăl unuia dintre elevi, exprimându-și îngrijorarea pentru educația fiului său și a celorlalți colegi ai săi.

„Vreau să se facă ceva! Eu mă gândesc nu numai la fiul meu, ci și la ceilați copii care se aflau în clasă”, a adăugat bărbatul.

Reprezentanții instituției de învățământ au precizat că profesoara și-a recunoscut vina și au precizat că vor discuta pentru aplicarea unei măsuri disciplinare împotriva acesteia.