GRECIA-ROMÂNIA 0-1. Naționala României își ia revanșa în fața grecilor, după ce a evoluat o repriză întreagă cu un om în minus
GRECIA-ROMÂNIA. VICTORIE, România!
Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că partida cu Grecia, prima din preliminariile Campionatului European din 2016, este extrem de importantă pentru ambele echipe, dar are încredere în jucătorii români că vor face un meci mare. „Un meci extrem de important pentru ambele echipe. Pentru România este important să obținem un rezultat pozitiv pentru a ne mări șansele de calificare. Știu că jucătorii greci sunt valoroși și luptători și pot să joace la un nivel înalt, însă am încredere în jucătorii români că vor face un meci mare și că vom pleca cu un rezultat pozitiv. Echipa care va fi pregătită mai bine, care își va dori mai mult victoria și care va prinde un moment bun va fi câștigătoare. Pentru unii jucători ar fi ultima șansă să mai prindă turneul final, pentru cei mai tineri ar fi ceva extraordinar în viața lor fotbalistică să paritcipe la un turneu final”, a spus Pițurcă în conferința de presă susținută după antrenamentul oficial al naționalei României, la Pireu, înainte de partida Grecia-România.
Victor Pițurcă a precizat că faptul că Grecia are un selecționer nou poate fi un mic avantaj. „Santos cunoștea foarte bine potențialul jucătorilor, Ranieri este un antrenor nou. Poate să fie un mic avantaj, dar în același timp toți jucătorii eleni vor să îi demonstreze lui Ranieri că sunt jucători pe care se poate baza, care pot să joace pentru echipa lor națională. Echipa Greciei nu dispune de aportul publicului, astfel că putem să credem că avem un mic avantaj. În același timp am avut parte de o experiență practică, la Budapesta, când nu ne-am ridicat la nivelul dorit”, a afirmat selecționerul.
GRECIA-ROMÂNIA UPDATE 3. Aproximativ 300 de suporteri urmăresc pe un ecran amplasat în fața intrării de la tribuna oficială de la Arena Națională partida Grecia-România, din prima etapă a grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2016.
Fanii prezenți la Arena Națională urmăresc meciul în picioare.
Unul dintre sponsorii naționalei României a deschis la Arena Națională două terase mobile unde se vând mici și bere. De asemenea, Federația Română de Fotbal, organizatoarea evenimentului, a deschis un punct de vânzare cu obiecte promoționale cu însemnele echipei naționale.
La Arena Națională sunt mai multe mașini ale jandarmeriei, poliției și câteva salvări. De asemenea, FRF a angajat și o firmă de pază.
GRECIA-ROMÂNIA UPDATE 2. 0-1, gol înscris de Marica, în minutul 10, dintr-un penalty scos de Alexandru Chipciu!
GRECIA-ROMÂNIA UPDATE 1. Echipele de start la meciul Grecia – România, din prima etapă a grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2016, care se va disputa de la ora 21.45, pe stadionul Georgios Karaiskakis din Pireu:
Grecia: Karnezis – Torosidis, Manolas, Papastathopoulos, Holebas – Tachtsidis, Samaris, Mantalos – Salpingidis, Mitroglou, Samaras. Selecționer: Claudio Ranieri.
România: Tătărușanu – Tamaș, D. Grigore, Chiricheș, Raț – Hoban, Pintilii – Chipciu, Maxim, B. Stancu – Marica. Selecționer: Victor Pițurcă.
GRECIA-ROMÂNIA. 7 septembrie, zi norocoasă pentru tricolori
Tricolorii nu au pierdut niciodată un meci pe 7 septembrie. Acest lucru este cunoscut de greci, care și-au arătat îngrijorarea înainte de meci, transmite DigiSport.ro.
Jurnaliștii de la site-ul Onsports.gr au studiat meciurile jucate de România pe data de 7 septembrie, în trecut, și au constatat că formația noastră a fost neînvinsă: „Oponentul nostru a mai jucat de cinci ori pe data de 7 septembrie și nu a pierdut niciodată”.
România are trei victorii și două remize în meciurile jucate pe data de 7 septembrie.
Meciurile României pe data de 7 septembrie:
1983: Cracovia, Polonia – România 2-2
1994: București, România – Azerbaidjan 3-0
2002: Sarajevo, Bosnia – România 0-3
2010: Minsk, Belarus – România 0-0
2012: Tallinn, Estonia – România 0-2
GRECIA-ROMÂNIA. Marica: Avem experiența negativă a barajului și sperăm ca de această dată să fim mai buni
Atacantul Ciprian Marica a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că el și colegii săi din naționala României au experiența negativă a barajului de calificare la Cupa Mondială, pierdut în fața Greciei, și că speră ca de această dată tricolorii să fie mai buni.
„Suntem aici să facem un meci mare, să scoatem un rezultat bun. Avem experiența negativă a barajului și sperăm ca de această dată să fim mai buni. Ne-am dorit și atunci victoria, cum ne dorim și acum, dar acum am învățat din meciurile anterioare, vom aborda în altă manieră jocul, am simțit pe pielea noastră ce înseamnă Grecia, ne vom concentra. Este primul meci din preliminarii și vrem să începem în cel mai bun mod. Nu putem trăi în trecut, am dat uitării ratarea calificării la Cupa Mondială, nu ne putem concentra decât la ceea ce avem de făcut în acest moment și pe faptul că ne dorim calificarea. Eu și colegii mei vom da tot ce putem pentru România”, a spus Marica.
GRECIA-ROMÂNIA. Ranieri: Mutu e un jucător plin de calități, dar și Marica și Stancu sunt buni
Selecționerul Greciei, Claudio Ranieri, a declarat, sâmbătă, că atacantul Adrian Mutu, pe care l-a pregătit la Chelsea, este precum copilul său, subliniind că românul este un jucător plin de calități, însă a menționat că și Ciprian Marica, Bogdan Stancu și alți „tricolori” sunt foarte buni.
„Mutu este ca și copilul meu. Este un jucător plin de calități, un marcator de clasă. Însă cred că și Marica, Stancu și alții sunt jucători foarte buni”, a spus Ranieri într-o conferință de presă.
Claudio Ranieri a precizat că pentru echipa României meciul cu Grecia este un prilej de revanșă după barajul pentru Cupa Mondială, pierdut în fața grecilor.
GRECIA-ROMÂNIA. Meciul va fi transmis pe un ecran uriaș montat la Arena Națională
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, luni, pe site-ul oficial, că meciul pe care reprezentativa României îl va disputa la sfârșitul acestei săptămâni, în deplasare, cu Grecia, în preliminariile Campionatului European din 2016, va fi transmis pe un ecran uriaș, la Arena Națională.
„Federația Română de Fotbal și echipa națională te provoacă să formăm cea mai mare galerie a «tricolorilor» la meciul Grecia-România de duminică. Drumul spre EURO 2016 începe peste câteva zile, cu partida care se va disputa fără spectatori, pe stadionul «Karaiskakis» din Atena. Te așteptăm duminică, în incinta Arenei Naționale, să urmărim împreună, pe un ecran uriaș, debutul «tricolorilor» în această campanie de calificare! Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Primăria Capitalei și împreună cu sponsorii Timișoreana, Adidas și Carrefour, au pregătit primul «cantonament» al suporterilor echipei naționale: de la ora 16.00 venim la stadion în culorile României, începem «încălzirea» cântând pentru «tricolori», iar de la 21.45 trăim împreună marele meci. După 8 ani, putem ajunge din nou la un turneu final. Suntem alături de «tricolori» și, de la peste 1.000 de kilometri de Atena, strigăm împreună, duminică seară: HAI ROMÂNIA!”, notează frf.ro.