Guvernul renunță la IMPOZITAREA BACȘIȘULUI

Publicat: 17 05. 2015, 13:44

Impozit pe bacșiș. Intrată în vigoare în urmă cu o săptămână, guvernul renunță la impozitarea bacșișului, măsura fiind anunțată de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, după o întâlnire cu reprezentanții patronatelor. 

„Din păcate nu se poate reglementa în toate spețele sale”, a spus Teodorovici, referindu-se la impozitarea bacșișului.

Ministrul a anunțat însă că de la 1 ianuarie 2016 va fi introdus impozitul forfetar. El a precizat că introducerea impozitului forfetar va fi aprobată de Parlament.

„Solicitările au fost de amânare a taxării bacșișului sau de anulare a lui. Am decis de comun acord eliminarea taxării. Vom introduce probabil de la 1 ianuarie anul viitor un impozit forfetar. (…) Există un proiect în Parlament care se află la Camera Deputaților în acest moment și vom încerca să introducem în Codul Fiscal prevederile acestui impozit forfetar dupa ce patronatele din turism se vor mai uita pe text încă o dată”, a spus Teodorovici.

El a precizat că, deși taxarea bacșișului a fost introdusă la solicitarea mediului de afaceri, aplicarea acestuia ar fi extrem de dificilă.

Amintim că, în cursul dimineții, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a sesizat Curtea Constituțională, în privința ordonanței de urgență 8/2015 care reglementează, printre altele, și fiscalizarea bacșișului. Potrivit Avocatului Poporului, actul normativ contravine, în integralitatea lui, prevederilor Constituției, deoarece afectează accesul liber la justiție, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține repararea pagubei, restrânge exercitarea unor drepturi și libertăți, precum și libertatea economică.

Ordonanța de Urgență a Guvernului 8/2015 modifică și completează mai multe acte normative, prevăzând printre altele legiferarea bacșișului, care va fi evidențiat pe un bon fiscal separat.

Prin bacșiș se înțelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici, precum și restul dat de vânzător clientului și nepreluat de acesta în mod voluntar. Bacșișul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

Prima prevedere din ordonanță contestată de Avocatul Poporului se referă la amenzile primite de agenții economici în cazul neemiterii bonurilor fiscale pentru serviciile prestate sau pentru bacșișuri, în condițiile în care actul normativ prevede că sumele nu vor fi restituite chiar dacă procesul verbal de contravenție este desființat de instanță.

Este vorba de articolul care prevede că :  „În situațiile prevăzute la pct. (VII), dacă operatorul economic achită amenda contravențională sau jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum și o sumă egală cu de zece ori amenda aplicată, sancțiunea complementară încetează de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitării la organul constatator. Suma de bani egală cu de zece ori amenda aplicată se face venit la bugetul de stat, poate fi achitată la Casa de Economii și Consemnațiuni – C.E.C. – S.A. sau la unitățile Trezoreriei Statului și nu se restituie, în cazul în care, la solicitarea operatorului economic, instanța de judecată anulează procesul-verbal de constatare a contravenției”.