Prima pagină » Mini » Ianis Hagi, criticat dur după un meci dezamăgitor: „A fost doar un punct colorat într-o mare de tricouri albe”

Ianis Hagi, criticat dur după un meci dezamăgitor: „A fost doar un punct colorat într-o mare de tricouri albe”

Ianis Hagi, criticat dur după un meci dezamăgitor:
Mai multe pe gandul.info

 Mijlocașul român a fost trimis în campionatul Primavera pentru a ajuta echipa secundă să treacă peste o perioadă neagră, dar și pentru a acumula câteva minute în acest sezon, în care n-a fost folosit deloc în meiciurile oficiale ale echipei mari.
 
 Ianis nu s-a ridicat însă la nivelul așteptărilor jurnaliștilor italieni, într-un meci pe care Fiorentina l-a pierdut cu 2-0.
 
 „O bară și cam atât. Ianis Hagi, trimis la Primavera pentru a prinde minute după ce pentru echipa mare n-a jucat deloc în acest an, a fost autorul unei prestații dezamăgitoare contra lui Juventus: a lovit bara în minutul 13 și apoi a fost doar un punct colorat într-o mare de tricouri albe”, notează ViolaNews.
 
 „Formația antrenată de Bigica a suferit cea de-a treia înfrângere consecutivă, iar omul chemat pentru a face diferență nu și-a pus deloc amprenta pe joc. A încercat să dribleze, dar a fost imediat blocat, a încercat să dialogheze cu coechipierii, dar n-a găsit pasele potrivite în cele 90 de minute. A terminat meciul obosit și frustrat”, mai scrie publicația citată de ziare.com.