Ion Țiriac, reacție dură în scandalul de la Fed Cup cu Ilie Năstase

Ion Țiriac, reacție dură în scandalul de la Fed Cup cu Ilie Năstase
Publicat: 24/04/2017, 18:08

„În momentul în care un jucător iese de pe teren din proprie vointa, pierde meciul! Ce e terenul de tenis, face fiecare ce vrea?”, a declarat fostul jucător de tenis, referindu-se la faptul că britanica Johanna Konta pleacă de pe teren la vestiare, dar ce nu a știut Țiriac, iar televiziunile au prezentat această dovadă, este că Johanna pleacă de pe teren numai după ce arbitrul anunță „jocul este suspendat”, ceea ce înseamnă că ea avea tot dreptul să o facă.

„Nu știu ce a spus domnul Năstase din tribuna, nici nu ma interesează pentru ca în momentul în care a părăsit suprafața de joc nu mai era persoana oficială! Ii ceri sa părăsească banca, o face, dar cum își permite un arbitru să-l scoată din arena? Asa suntem noi, abia așteptăm să sărim pe ai noștri și le permitem străinilor sa facă ce vor la noi acasă!”, a mai spus Țiriac, potrivit dolce-sport.ro.

Fostul campion de tenis Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, a fost eliminat de la întâlnirea cu Marea Britanie de la Mamaia, după mai multe incidente și ”un comportament nesportiv”, a anunțat sâmbătă federația internațională (ITF).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața