Loto, Loto 6 din 49. Galați, polul norocoșilor la loto. Ce alte premii mari s-au câștigat în oraș. „Oamenii sunt jucători împătimiți”
Loto, Loto 6 din 49. Marele premiul la jocul Loto 6 din 49, în valoare de 11 milioane de euro, a fost câștigat de un jucător din orașul Galați. Acesta a cumpărat biletul de la agenția Loto din cartierul Micro 20. Orașul nu este străin de milionarii în euro apăruți peste noapte, după ce au câștigat la jocurile loto.
Tot din Galați este jucătorul care a câștigat cel de-al treilea premiu ca mărime din istoria jocurilor loto din România. Pe 7 iunie 2009, un gălățean a încasat un premiu de 46,17 milioane de lei. Mai mult, pe 9 noiembrie 2009 doi jucători din oraș câștigau marele premiu de categoria I la Loto 6 din 49, în valoare atunci de circa 5 milioane de euro, iar pe 5 iunie 2005, un rezident al orașului încasa, la același joc, peste 17,3 milioane de lei.
Jucătorul care a luat premiul de 11 milioane de euro după extragerea din 14 iulie 2013 este o persoană foarte norocoasă. Acesta a câștigat câte ceva cu toate cele trei variante jucate. Asta arată că jucătorul are o selecție de trei numere pe care o folosește mereu în toate variantele. „Toate cele trei variante jucate s-au dovedit a fi câștigătoare. În afară de premiul de categoaria I la Loto 6 din 49, jucătorul norocos a obținut câștiguri și cu celelalte două variante, și anume un premiu de categoria a III-a în valoare de 817 lei și un premiu de categoria a IV-a în valoare de 30 lei”, a precizat Loteria Română.
Directorul Sucursalei Zonale Galați a Loteriei, Andrei Alexandru Moțoc, a declarat pentru gândul că înainte de extragerea de duminică s-au jucat 61.986 de variante la jocul Loto 6 din 49 în județul Galați. „Se joacă foarte mult la 6 din 49. Județul este în top 10 pe România ca și încasări la acest joc. Oamenii sunt împătimiți”, a spus Moțoc.
Potrivit lui, până acum nimeni nu s-a prezentat la agenție, la sediul Sucursalei sau la sediul din București al Loteriei pentru a revendica premiul de 11 milioane de euro la Loto 6 din 49. Nu se știe deocamdată cu certitudine nici dacă jucătorul este bărbat sau femeie, potrivit lui Moțoc.