Mărturii incredibile în cazul elevei de la Constanța care își acuză șase colegi de viol
O elevă de 15 ani din Constanța susține că a fost drogată și violată de șase colegi după ce au participat la Balul Bobocilor. După ce aceștia s-au ales cu plângere la Poliție pentru viol, iar mai multe înregistrări au ajuns pe internet, băieții se apără susținând că nu au abuzat de colega lor și, mai mult, întreținuseră relații sexuale cu aceasta și înainte.
„Noi am plecat de la Roxana la 12:00, după ce am dormit toți la ea 5 ore. Dacă o violam, făcea ca toți dracii prin casă până venea un vecin sau ceva de genul, nu stătea (…) o oră și după ne mai și lăsa să dormim la ea, sau Se vede clar în filmare că nu o violează nici dracu. În primul rând, după cum am mai zis, am mai făcut-o de 4 ori cu ea înainte”, a spus unul dintre baieti, potrivit Replica de Constanța..
„Chestia e că nu avem absolut nici o vină, frate. I-a plăcut viața la fată și după aia zice că am violat-o. Știu că acum o să ziceți de filmările acelea dar nu au nici o relevanță pentru că în unul pur și simplu o filmam când stă, nu dăm în ea sau alte chestii de genul. În celălalt stă și nu se opune când se… , a fost o probă foarte bună la Poliție, la fel ca cele 50 de poze cu ea goală pe care mi le trimitea odată la 2 zile înainte de faza de duminică”, a completat el.
Baiatul a insistat că atât el, cât și colegii lui prietenii lui nu se află la primele partide de amor cu fata.
„Da , totul s-a întâmplat duminică (15 decembrie – n.r.) și ea m-a sunat luni. Dacă era cum spune ea, că am drogat-o și după aia am violat-o sau mai știu eu ce inventează ea, după faza aia s-ar fi ferit de mine în ultimul hal, nu ar fi vrut să mă mai audă / vadă în viața ei, nu ar mai fi vorbit 2 ore la telefon cu mine. Ea a zis că a fost violată de 5 băieți, minciună imensă. Înainte să plecăm din Inter a zis că e de acord și tot ea se ruga de noi să venim la ea acasă și ne confirma în continuu că e singură acasă. Floris și Evelin au dormit toată perioada cât am fost la ea acasă. Ea știa dinainte ce o să se întâmple și era de acord. Nu a fost vorba de absolut nici un viol, pur și simplu s-a distrat o noapte și acum minte că a fost inconștientă complet, că a fost violată și o face pe victima ca sa își spele rușinea, au vorbit tinerii pe Internet”, scrie Replica de Constanța.