Potrivit unor medici, unele din terapiile care se fac la clinica oncologică a lui Gigi Becali, inaugurată în acest an, nu sunt validate de tagma științifică și nu sunt recomandate de oncologi. Pe de altă parte, latifundiarul a declarat că va mai face încă un spital, cu o investiție de 50 de milioane de euro!
„La Imunomedica se face terapie cu vâsc, dar și hipertermie totală, ca să „fiarbă” cancerul! Hipertermia totală înseamnă o febră indusă în tot corpul cu speranța că va distruge celulele canceroase. Nicăieri în lume medicii nu tratează astfel cancerul, pentru că nu au dovezi că această terapie ar funcționa.
Pentru hipertermia locală, adică aplicată la locul tumorii, țintit și controlat, există dovezi că poate să mărească beneficiile chimioterapiei în forme specifice de cancer (practice, la nivelul peritoneului sau în cancerul de ovar, unde sunt noduli inoperabili rezultați din metastaze; sau în postoperator), dar hipertermia totală este complet în afara standardului terapeutic”, au explicat, pentru
Libertatea, oncologii Cătălin Costovici și Alexandru Grigorescu.
„Hipertermia totală nu se folosește. Mi se par niște nebunii așa, cinstit vorbind. Bolnavii pot face la clinica lui Becali și terapia cu vâsc, care face parte dintr-o ramură a medicinii complementare numite medicina antroposofică, al cărei părinte este Rudolf Steiner. Steiner a propus vâscul drept agent anticancer în 1920, dar n-a reușit niciodată să dovedească faptul că vâscul chiar ar avea un efect antitumoral”, a mai spus Grigorescu.
Pe de altă parte, Gigi Becali a declarat, pentru
GSP, că „tratamentele de acolo îi deranjează pe chimioterapiști” și va mai face „încă o clinică de 50 milioane de euro”.