Mesaje de 8 Martie. Când oprești pe stradă un tânăr și îi propui să îi transmită mamei un mesaj cu ocazia zilei de 8 Martie, îți răspunde invariabil cu un zâmbet pe care îl citești cel puțin în privire. Cu siguranță că fiecare dintre ei are să-i spună mamei ceva. Mulți însă preferă să transmită mesajul personal sau refuză considerând că un simplu „Te iubesc, mama!” ar fi prea banal. Alții îți răspund cu un „nu” ezitant, dar dacă insiști puțin și le explici că este suficient să spună exact ceea ce simt, se încumetă și, culmea, pășesc apoi destul de încrezători în fața camerei. Sunt însă și câțiva care acceptă imediat, ca și când așteptau de mult o astfel de ocazie. Au nevoie doar de câteva secunde ca să-și adune gândurile și să-și dreagă vocea pentru a spune câteva vorbe ticluite parcă mai demult.
Așa s-a întâmplat în cazul lui Patrick, un tânăr de 20 de ani, care a acceptat fără nicio ezitare să-i mulțumească mamei sale, într-un mesaj de 8 Martie, că l-a crescut. „Îți doresc tot binele din lume, să ți se îndeplinească toate dorințele! Îți mulțumesc că m-ai crescut și încă mă crești până la vârsta de 20 de ani. Îți mulțumesc din suflet că ai fost mereu lângă mine„, i-a transmis Patrick mamei sale, pe care a mărturisit că o admiră foarte mult pentru că a avut curajul să o ia de la capăt cu creșterea unui alt copil născut la aproape 15 ani diferență de el.
Nici Sebastian nu a stat prea mult pe gânduri. „Îți mulțumesc că ești alături de mine în orice situație și că mă susții financiar și emoțional. Te iubesc!”, a fost mesajul de 8 Martie pe care a dorit să-l transmită mamei sale prin intermediul gândul.
„Îți mulțumesc că m-ai crescut cu și m-ai educat cu bune și cu rele, și am trecut împreună prin toate greutățile vieții”. Sunt cuvintele pline de emoție care cel mai probabil îi vor umple inima de bucurie mamei unui tânăr căruia i-am întrerupt lectura preț de câteva minute pentru a transmite acest mesaj.
Ceilalți tineri care au acceptat provocarea gândul au profitat de această ocazie pentru a-și cere scuze, în mesaje de 8 Martie, pentru „prostiile” pe care le mai fac uneori sau pentru a transmite un simplu, dar sincer „Te iubesc, mama!”.
Juan, studentul spaniol de la ASE, nu știa că 8 Martie sunt săbătorite mamele și, în general femeile, dar nu a ratat ocazia de a transmite un mesaj de la București. Și nici nu îl putem învinovăți că a făcut-o în limba maternă, chiar dacă se descurca destul de bine și în română.
Tu ce mesaje de 8 Martie ai pentru mama ta?
Au contribuit
Operator: Dorel Avăcăriței
Montaj: Karin Frone
Producător: Cezar Helmis