Prima pagină » Mini » Mesajul lui Bendeac pentru „gherțoii” din Vama Veche. „Păi, dacă huiduim ANAF-ul, să huiduim și DNA-ul. Așa este corect. Și-apoi, jungla din nou…”

Mesajul lui Bendeac pentru „gherțoii” din Vama Veche. „Păi, dacă huiduim ANAF-ul, să huiduim și DNA-ul. Așa este corect. Și-apoi, jungla din nou…”

Actorul Mihai Bendeac nu are o părere bună despre "gherțoii" care au huiduit vineri mașinile inspectorilor ANAF, trimiși în control la terasele și restaurantele din Vama Veche.

„Eu însumi am făcut o parodie despre ANAF. Dar una este una, alta este alta. Înțeleg că turiștii de pe la mare (mă rog, ăia mai gherțoi, evident) huiduie mașinile de la ANAF și îi înjură pe inspectori”, a scris Mihai Bendeac pe Facebook.

„Măi, fraților… Sigur că politicienii au furat 25 de ani ca-n codru. Și ce mai bucurie pe popor să-i vadă acum în cătușe. Dar, oricât ar fi furat ăștia în 25 de ani, marea corupție o făcurăm noi, ceilalți 21 și ceva de milioane. De la adusul blugilor și gecilor de piele din Turcia și până la țigările netimbrate, de la „hai să facem fără acte” până la „o iau pe firmă”, se duseră de la buget în atâta amar de vreme, câteva sute sau mii de miliarde”, scrie actorul.

„Normal… Când vezi că ăia care te conduc fură din buget, de ce să contribui cu taxe și impozite? Perfect adevărat! Pe de alta parte, plecând de la ipoteza că lucrurile se schimbă în România, mi se pare ipocrit să se schimbe la politicieni, nu și la noi. Nu există țară civilizată în Europa sau în lume unde societatea să funcționeze altfel decât așa. Norvegia, Suedia, Elveția… Vă spun ceva aceste nume proprii?”, întreabă Bendeac.

Actorul spune că închiderea unor afaceri pentru 5 lei „este o exagerare” și majorarea limite la 1.000 de lei „este decentă”. „Păi, dacă huiduim ANAF-ul, să huiduim și DNA-ul. Așa este corect. Și-apoi, jungla din nou…”, conchide Bendeac pe Facebook.

Postarea sa a adunat până acum 788 de like-uri și 43 de comentarii. „Cei de la ANAF care au închis magazinele pentru câțiva lei au închis după părerea mea pentru că patronii au fost tari în gură când au venit cei de la Fisc și au zis: „ești tare în gură, dacă îți găsim un leu greșit, te-am închis”, este de părere unul din comentatori. 

Autor
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele