După o poveste de dragoste ce a durat cinci ani, Smiley și Laura Cosoi au pus punct relației în 2012. Cântărețul nu a rupt însă legătura definitiv cu fosta iubită, cei doi continuând să vorbească fie la telefon, fie prin intermediul rețelelor de socializare.
Recent, Smiley a publicat un comentariu amuzant pe seama unei fotografii de pe contul de Instagram al Laurei.
„Îți stă bine părul în poza asta”, a scris el, deși imaginea nu surprindea decât un peisaj.
Foto: Instagram
„E o chestiune metafizică treaba cu părul în poza asta! Nu e chiar la îndemâna oricui…”, a comentat un alt utilizator al rețelei de socializare, intrând în jocul lui Smiley.
Laura Cosoi nu s-a supărat din cauza micilor ironii, ba chiar s-a arătat amuzată.