Motivul păentru care o comună din Iași a devenit CAPITALA DIVORȚURILOR din România: doar anul acesta150 de femei au decis să se despartă de soții lor: „Decât s-o ții cu forța, mai bine o lași în lumea ei”
„Peste o sută de dosare au fost soluționate de la începutul anului, cam 50 mai sunt în lucru, luna asta am deschis alte cinci-șase, și se pare că mai urmează”, îmi spune doamna Însurățelu, de la „Asistență Socială” – pe care unii au numit-o, deja, cu umor, „Doamna Divorțelu” -, invitată, ca și mine, în biroul larg și împodobit cu trofee sportive al primarului din Tomești – Ștefan Timofte, fost luptător profesionist și instructor de arte marțiale.
Fenomenul „Divorț la foc automat” are potențialul lui de umor involuntar. Tocmai urmașii direcți ai aprigului și iubărețului Ștefan să aibă parte de așa necaz?! Ori poate chiar vâna și sângele aprins să le provoace neplăceri?
„Nu! Nu cred. Or mai fi fost discuții, certuri, dar scandaluri mari cu bătăi, cu astea, n-au fost – îmi spune primarul. Când se-ntorc femeile de pe unde sunt ele plecate, în special ca să divorțeze, se prezintă la Starea Civilă sau la Notariat, odată cu omul lor. Civilizat fără ceartă, fără jigniri. Asta e! Decât s-o ții cu forța, să ajungi la alte nenorociri, mai bine o lași în lumea ei. Într-un fel, poți pricepe situația – sărăcia a devenit greu de suportat. Acolo unde merg doamnele la muncă – majoritatea în Italia -, trăiesc în anumite condiții, la alt standard. Pe urmă, și bărbații locului sunt mai elevați, mai spălați, mai parfumați. Au mașini, au bani… Iar femeile fac diferența cu ce au acasă. Devine aproape imposibil să se readapteze” consideră primarul.
În principiu, Greta Însurățelu e de acord până la un punct cu analiza edilului. „Atunci când sunt copii la mijloc, e altceva. Acolo apar marile probleme. Copilul nu înțelege de ce mama lui nu vrea să-l mai vadă, să-i mai vorbească. Crește chinuit, închis, deformat. Și, vedeți și dumneavoastră ce tragedii îngrozitoare au apărut din cauza asta. Copilul nu mai suportă singurătatea și lipsa de afecțiune. Tații, cei mai mulți, nu prea au răbdarea și diplomația necesare pentru a-l face pe copil să se deschidă, să comunice. Aici începe răul”.
Ștefan Timofte îmi spune că, din acest punct de vedere, primăria face tot ce-i stă în putință pentru copii. „Luna aceasta am inaugurat, în cartierul de blocuri, o grădiniță excepțională, spun eu, cu 200 de locuri. Încercăm să supraveghem și să monitorizăm atent situația tuturor copiilor cu probleme. Am înființat, pentru asta, un centru unde 25 de copii cu porobleme primesc o masă caldă, pe zi. Tot acolo îi pregătim pentru școală și, de ce nu, pentru viață” mai spune primarul.
Copii uitați
Peste 30 de copii, de diferite vârste, își trăiesc dramele în Tomești. „Mulți stau cu bătrânii, cu părinții soțului căruia i s-au încredințat copiii, în alte cazuri, cu bunicii din partea mamei. Tații muncesc cu ziua, unde găsesc, până târziu, în noapte. Sunt obosiți, își mai îneacă amarul. Greu să creezi o comunicare în astfel de condiții…” îmi spune Greta Însurățelu, în timp ce ne îndreptăm spre cartierul de blocuri, la un caz social.
Dintre toți copiii comunei cu record de mame plecate, fără întoarcere, în UE, cel mult șase-șapte au trăit „șansa” acceptării în noile familii. „Foarte puțin. Mai sunt unii, puțini și ei, care merg în Italia, doar în perioada vacanțelor. Se întorc și mai triști, și mai debusolați”.
Condiții care fac diferența
Cartierul de blocuri al comunei Tomești este cât un rezidențial mărișor dintr-un oraș de provincie. Iar dacă imobilele, în general, nu arată nici mai bine, nici mai rău decât suratele lor din țară – ba, chiar mai bine decât unele din Iași -, intrarea blocului pe care îl căutăm apare sinistră: tablă sudată pe conturul ușilor, vopsite rău, acoperite în parte cu plasă deșirată. O intrare de buncăr, pe o casă a scării înghițită de beznă. Ne facem lumină cu telefoanele, cât urcăm două etaje. Greșim ușa, apoi încercăm din nou. Insistăm în zadar. Nici tatăl și nici copiii nu-s acasă.
Întoarcerea la lumină seamănă, probabil, pe alte coordonate, cu drumul parcurs de femeia care nu mai vrea în România: de la beznă, la decență. „Greu să te readaptezi”, spunea primarului…
„Comuna Anelor”
Greta Însurățelu dă un telefon și plecăm spre satul Chicerea – la un alt caz. Lăsăm în urmă blocurile, traversăm Tomeștiul, trecem, din nou prin fața primăriei – o clădire cât se poate de prezentabilă -, apoi printre case solide, arătoase, viu colorate.
„Doamnele plecate au pus umărul?!” o întreb pe doamna Greta. „În unele cazuri, da. După plecare, un an-doi, au mai trimis câte ceva acasă. Apoi, tot mai puțin. În general, ăsta fusese planul: femeile plecau la muncă, trimiteau bani, bărbații ridicau case, mai puneau ceva de-o parte, pentru copii, și le așteptau pe femei ca s-o ia de la capăt. Numai că, după cum vedeți, socoteala de acasă continuă să fie alta decât cea din târg”.
„A venit, dar nu-i pasă de copil”
La Chicerea, Cristi Butnaru, mama sa – care îngrijește de copil – și fetița lui de șase ani, Denisa, ne așteaptau în poartă. Dincolo de gard, în curtea pierdută printre dealuri, o casă relativ nouă, neterminată, ceva acareturi, nelipsitul „câine rău”, mic și vocal, o bicicletă abandonată, o movilă de nisip.
„Ne-am căsătorit în 2007″, își începe Cristi povestea vieții lui, la zi, pe care avea s-o termine în numai câteva cuvinte. „Atunci, lucram eu și ea stătea acasă. Într-o zi, firma a dat faliment și am intrat în șomaj. Un timp, am muncit amândoi, cu ziua. Pe urmă, în 2009, ea a plecat în Italia. După două luni s-a întors, mi-a spus că o să fie bine, și a plecat iar”.
O perioadă scurtă, femeia a trimis bani, iar el a turnat temelia casei.
„După un an, când s-a-ntors iar în țară, n-a mai dat pe la noi. S-a dus direct la maică-sa, la Goruni. Mi-a zis doar că și-a găsit pe altcineva. Pe urmă a plecat iar. Trei ani de zile n-a văzut fata. Anul trecut, ne-am pomenit cu ea, în noiembrie. A băgat divorț și, anul ăsta, în februarie, am terminat”.
Omul povestește aproape mecanic. Nu are inflexiuni, nu mai are sentimente. E doar abătut din pricina copilului. „Acuma, trebuie să-i dau și ei fata în vacanța de vară, o lună, două week end-uri pe lună, și o săptămână în vacanța de iarnă. Pensie alimentară nu-mi dă – a trimis doar două milioane, acum două luni. Am sunat-o la telefon și i-am dat să vorbească cu fata; dar de vorbit n-a prea vorbit. Pur și simplu n-o interesează!” povestește Cristian Butnaru.
Aflu că femeia mai are alți doi copii, lăsați în grija mamei, la Goruni, un sat vecin.
„Acuma, l-a adus pe italian în țară, și-au cumpărat casă la Vlădeni, au botezat copilul unor prieteni, trăiesc bine-mersi, dar la fată n-a venit măcar o dată, să vadă ce mai face”, spune omul, tot fără supărare; doar ca o constatare străină de viața lui.
Aproape de noi, Denisa se plimbă cu bicicletă veche. O întreb dacă nu-i este dor de mami. „Mama m-a lăsat singură”, spune copilul, „constatând”, și el, situația ca pe un dat. „Tata și bunica m-au dus la școală. Mama nu mi-a spus nici măcar la mulți ani de ziua mea…”.
Un caz întors pe dos
La plecare, după ce am condus-o la primărie pe Greta Însurățelu și am apucat-o în jos, spre Huși, îmi atrage atenția o doamnă brunetă, îmbrăcată într-un sacou roșu. Are mâna bandajată și merge periculos, pe marginea drumului. Opresc și o întreb dacă are vreo problemă. O clipă mă privește nedumerită, apoi zâmbește. „Nu, nicio problemă!”. Profit de ocazie și mă interesez dacă știe că Tomeștiul, localitatea în care trăiește, e prima pe județ – poate în țară – la divorțuri. „Nu știu, dar e normal”, îmi spune privindu-mă trist. „De ce?!”, întreb iar, curios. „Pentru că femeia e prima care a mușcat din mărul păcatului. E cazul meu!”, spune sec. „Ați fost în Italia?”. „Am fost!”. „Și când v-ați întors, ați intentat divorț? Ați găsit, acolo, pe altcineva?”. Mă privește la fel de fix dar și cu o undă vagă de dispreț. „El a găsit, soțul meu! Când m-am întors, după trei luni, am constatat că o altă femeie îl acaparase definitiv. Înțelegeți?!”. „Femeia care a mușcat din măr?!”. „Aceea!”. „Și, ați divorțat?!”. „Nici eu, nici ea…”.
Apoi, se întoarce și pleacă mai departe.