Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de marți, emisiunea „Superbingo Metropolis”, difuzată pe 17 noiembrie, pe 2 februarie și pe 2 martie. În urma difuzării acestor ediții ale emisiunii „Superbingo Metropolis”, Consiliul a primit mai multe reclamații.
Spre exemplu, în emisiunea de divertisment „Superbingo Metropolis”, difuzată în 17 noiembrie, în jurul orei 16.51, cu marcajul AP (acordul părinților), a fost prezentată o scenetă în cadrul căreia a fost parodiat modul în care românii se îmbulzesc la promoții în magazine. Printre produsele din „magazin” se afla și un manechin gonflabil ce reprezenta un bărbat dezbrăcat. De asemenea, prezentatoarea Daniela Crudu a folosit un limbaj considerat obscen.
Și în celelalte emisiuni reclamate, prezentatoarea Daniela Crudu a folosit un limbaj considerat obscen de membrii CNA.
De asemenea, într-o reclamație depusă la CNA, o persoană invocă „nuditatea” Danielei Crudu, prezentatoarea emisiunii.
Prezentă la ședința CNA de marți, Mirela Bomboe, reprezentanta televiziunii Antena 1, a spus că în ediția din 17 noiembrie a emisiunii „Superbingo Metropolis” a fost prezentată o singură scenă cu manechinul de sex masculin. „Este o emisiune de divertisment în care protagoniștii interpretează niște roluri în cadrul unor scenete”, a mai spus Mirela Bomboe.
Ea a mai spus că „nu poate fi vorba despre nuditatea Danielei Crudu”. „Putem discuta eventual de un decolteu, nu de scene de nuditate în cadrul programului vizionat. Ca atare considerăm reclamațiile neîntemeiate și exagerate față de ce s-a văzut pe ecran. Este o emisiune de divertisment. Nu se poate generaliza la aceste câteva momente”, a mai spus Mirela Bomboe.
Membrul CNA Narcisa Iorga a propus amendarea Antena 1 cu 30.000 de lei pentru încălcarea mai multor articole din legislația audiovizualului, însă propunerea sa nu a întrunit numărul minim (șase) necesar de voturi pentru a fi aplicată.
În schimb, o altă propunere – amendă de 10.000 de lei -, făcută de membrul CNA Monica Gubernat a întrunit numărul necesar de voturi și a fost aplicată. „Pentru” aplicarea acestei sancțiuni au votat Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea și Răsvan Popescu, în timp ce „împotrivă” au votat Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Christian Mititelu și Radu Călin Cristea.
Sancțiunea a fost aplicată în baza articolului 18 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit căruia „Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6.00 – 23.00 producții care prezintă: b) scene de sex, limbaj sau comportament obscen”.