NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI. Descoperă harta celor 20 de instituții muzeale și organizații care participă la eveniment
NOAPTEA MUZEELOR 2014 va fi marcată și anul acesta la IAȘI, când aproape 20 de instituții muzeale și organizații își vor deschide porțile pentru public. În NOAPTEA MUZEELOR 2014 oamenii sunt așteptați să viziteze Muzeul Literaturii Române IAȘI, Complexul Muzeal Național IAȘI, Muzeul Memorial „Poni-Cernătescu”, Muzeul Memorial „Mihai Kogăliniceanu”, Muzeul Unirii, Muzeul „Vasile Pogor”, Muzeul Mihail Sadoveanu”, Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), Muzeul „Mihai Codreanu” (Vila Sonet), Muzeul „Sf. Ierarh Dosofei Mitropolitul”, Muzeul „Otilia Cazimir”, Muzeul „George Topârceanu”, Muzeul „Mihai Eminescu”, Muzeul Universității „Al. I. Cuza”, Palatul Roznovanu” (Primăria Municipiului IAȘI), Turnul Golia și Casa diaconului „Ion Creangă” – Asociația „Centrul de Promovare Turistică”.
Iată, câteva dintre evenimentele la care ieșenii pot lua parte în NOAPTEA MUZEELOR 2014.
Palatul Roznovanu, care va fi deschis până la ora 19:00, va prezenta „Expoziția document: 100 de ani de la Primul Război Mondial”, dar și un concert de Muzică Militară cu Fanfara Garnizoanei IAȘI.
La Muzeul Unirii, în NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI, va putea fi admirată expoziția „Artiști absolvenți la IAȘI (1860-2014). Personalități istorice” până la ora 02:00, în vreme ce Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, deschis până la 00:00, va găzdui un concert de vioară susținut de elevii Colegiului de Artă „Octavian Băncilă” din IAȘI.
*NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI – click pentru a mări harta
În NOAPTEA MUZEELOR 2014, la Muzeul „Mihai Eminescu” se vor desfășura un concert și un spectacol de improvizație teatrală, dar va fi deschisă și colecția „Istoria teatrului românesc”. Totul până la miezul nopții.
În comuna Mircești din județul IAȘI, la Muzeul „Vasile Alecsandri”, va fi deschisă publicului expoziția de carte veche „Cartea-altar de înțelepciune”, ce suprinde cărți din secolul al XIX-lea, dicționare cu gravură, volume din Codul General al României (1910-1912), dar și întreaga legislație de la 1856 și până în 1912. Tot aici, în NOAPTEA MUZEELOR 2014, va avea loc un concurs de cunoștințe generale pentru elevii de gimnaziu de la școlile din comună, cu tema „Palatul Ruginoasa și legendele sale”.
Tot în NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, de la ora 18:00 va avea loc vernisajul expoziției „Album de familie”, ce aduce în atenția publicului fotografii document cu membrii familiei Kogălniceanu. Tot aici, în NOAPTEA MUZEELOR 2014, de la ora 19:00, se va desfășura festivalul „Serată la Muzeul Memorial Mihai Kogălniceanu”, ediția a III-a, în cadrul căruia vor avea loc expoziții, proiecții de filme, recitaluri de poezie și concerte de muzică clasică.
În NOAPTEA MUZEELOR 2014, Muzeul Viei și Vinului din Hârlău va găzdui lansarea cărții „Mărturii privind Primul Război Mondial la Hârlău”, de Dumitru Miron, dar și un spectacol folcloric susținut de ansamblul „Rapsodia Hârlăului” al Liceului Tehnologic „Petru I Mușat” din Hârlău.
De asemenea, în NOAPTEA MUZEELOR 2014, vor fi deschise și Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, Muzeul „Vasile Alecsandri” din Mircești și Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa.
Mijloacele de transport în comun vor circula și ele în NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI.
Pentru a facilita accesul celor care doresc să participe la evenimentele organizate cu în NOAPTEA MUZEELOR 2014, RATP IAȘI va prelungi orarul următoarelor trasee, până la ora 02:00:
– NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI: traseul 7: Rond Canta – Gară – Piața Unirii – Tg.Cucu – T. Vladimirescu – Baza 3;
– NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI: traseul 3: Gară – Piața Unirii – Tg.Cucu – Tătărași – Rond Dancu;
– NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI: traseul 6: Rond Dacia – Gară – Billa – Piața Unirii – Tg.Cucu;
– NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI: traseul 41: Rond Copou – Universitate – Tg.Cucu – Podu Roș – Tehnopolis;
– NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI: traseul 43: Rond Păcurari – Tg.Cucu – T.Vladimirescu – Frigorifer – CUG I;
– NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI: traseul 28: Triumf – Tg.Cucu – Podu Roș – Piața Alexandru cel Bun – Dacia;
Ultimele plecări de la capetele de linie în NOAPTEA MUZEELOR 2014 IAȘI vor fi în jurul orei 01:30.