În această perioadă în care foarte multe cadre medicale nu au suficiente produse de protecție pentru a salva oamenii de coronavirus în spitale, pe Instagram apar sute fotografii cu persoane care pozează cu măști de protecție pe post de sutiene și bikini.
Acești influenceri de pe rețelele sociale, numiți „Covidioți”, au stârnit valuri de furie pe Internet. Tendința șocantă de pe Instagram vine pe fondul lipsei de echipament de protecție la nivel global, cadre medicale apelând la oameni să stea în case și să nu mai folosească măști și echipamente de care ei au foarte mare nevoie.
O influenceră din Rusia, Yulia Ushakova, a împărtășit o fotografie cu ea însăși purtând două măști cu filtru pe post de sutien și cu o mască cu șnur în rol de bikini. Comentatorii au desfințat fotografia, spunându-i femeii că ar trebui să-i fie „rușine”. Un alt comentator a notat: „Yulia. Aceasta este blasfemie! Este mai bine să dai măști le bunicilor tale.”
O femeie din Australia, Jade Marie, a fost hulită pentru „irosirea” măștilor medicale ca bikini. După reacția agresivă primită, aceasta și-a șters fotografia, potrivit Daily Mail.