Peste 1.500 de pasageri și-au pierdut viața în naufragiul din aprilie 1912, atunci când Titanicul s-a scufundat în drum spre orașul New York. În vreme ce cauza dezastrului a fost atribuită mult timp unui iceberg pe care echipajul nu l-a observat la timp, pentru a-l putea evita, noi dovezi au scos la iveală faptul că la bordul vasului izbucnise un incendiu despre care oamenii de știință spune că a ars neobservat timp de aproape trei săptămâni, fapt care a dus la coliziune.
În vreme ce unii cercetători au recunoscut teoria unui incediu la bord, o nouă analiză a unor fotografii rar văzute în spațiul public a dezvăluit că incendiul ar fi de fapt de vină pentru tragedia care a rămas în istorie. Jurnalistul Senan Molony, care a petrecut mai bine de 30 de ani cercetând scufundarea Titanicului, a cadre surprinse de inginerii electricieni de la vas înainte de plecarea de la Belfast.
Maloney a spus că a identificat urme lungi de peste 30 de metri chiar în zona în care vaporul a fost lovit de iceberg. „Studiem exact zona în care a lovit icebergul și se pare că există o slăbiciune sau o fisură exact în acel loc specific chiar de dinainte de a pleca din Belfast”. Acesta arată și că 12 bărbați au încercat să stingă flăcările, dar incendiul a fost prea greu de controlat și a ajuns la temperaturi de până la 1000 de grade Celsius.
RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume, în momentul plecării sale în călătoria inaugurală, din Southampton, Anglia, cu destinația New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, în data de 14 aprilie 1912, la ora 23:40, Titanic s-a ciocnit cu un aisberg și la ora 02:30 a dimineții zilei de 15 aprilie, nava s-a scufundat în Oceanul Atlantic. În urma naufragiului au murit 1.514 dintre cei 2.228 pasageri de la bord. Acesta a fost unul din cele mai mari dezastre maritime pe timp de pace din istoria lumii
În anul 1886, celebrul jurnalist William T. Stead a scris o poveste fictivă despre un vapor poștal care s-a scufundat în Oceanul Atlantic, în urma unei coliziuni, iar cei mai mulți pasageri s-au înecat, din lipsa bărcilor de salvare. Stead a dorit ca povestea să atragă atenția asupra legislației nautice lacunare, care nu solicita navelor să aibă suficient de multe bărci de salvare, astfel încât să poată fi salvați toți oamenii de la bord, în cazul unui accident. Stead a scris un material asemănător în 1892, referindu-se la un vapor al companiei White Star Line, Majestic. Într-un capitol de atmosferă, nava traversează Atlanticul, încărcată cu turiști: „S-a auzit un sunet, ca și cum vaporul s-ar fi lovit de gheață și s-ar fi cutremurat tot.
Pasagerii s-au adăpostit unde au putut pe punte. Era o vreme rece. La fiecare 30 de secunde, se auzea fluierul de ceață. Din cauza zgomotului infernal, oamenii nu mai puteau vorbi unii cu alții. Apoi unul dintre ei a strigat: „Aisberg la tribord!”. 20 de ani mai târziu, Stead și-a pierdut viața pe Titanic. Vaporul uriaș avea doar 20 de bărci de salvare, suficiente pentru jumătate dintre pasageri.