OFERTE PAȘTE 2014. Turiștii care vor să își petreacă Paștele în Bistrița-Năsăud pot alege Castelul Dracula din Pasul Tihuța sau cabane de vânătoare care se pot închiria cu până la 45 de lei pe noapte de persoană. La pensiunile din Cluj, oaspeții sunt atrași cu obiceiuri precum vopsitul ouălor sau „udatul”.
În Bistrița-Năsăud, turiștii își pot petrece sărbătorile la Castelul Dracula din Pasul Tihuța, dar și în unități de cazare din zona de agrement Colibița sau din Munții Rodnei, unde se găsesc vile de închiriat cu sau fără masă asigurată, acestea din urmă fiind cele mai căutate de grupuri.
Astfel, la Castelul Dracula din Pasul Tihuța, turiștii pot opta, de Paște, pentru sejururi de trei zile și două nopți la prețul de 85 de euro pachetul sau de patru zile și trei nopți, la prețul de 115 euro pachetul. Tariful include cazarea și masa, la care se adaugă cina de bun venit, cina din Sâmbăta Mare, dejunul festiv în Duminica Paștelui și cina festivă din aceeași zi. Turiștii pot asista la slujba de Înviere la Mănăstirea Piatra Fântânele, aflată în vecinătatea hotelului.
La un hotel de patru stele de pe malul lacului de acumulare de la Colibița, sejurul costă 800 de lei de persoană. Pentru suma respectivă, se oferă trei nopți de cazare în cameră dublă sau apartament, toate mesele, masă specială în noaptea de Înviere, cu ouă roșii, drob de miel, miel la proțap, țuică fiartă și masa specială în ziua de Paște. De asemenea, oaspeții hotelului vor putea participa la un concurs de vopsit ouă roșii, vor asista la un foc de tabără pe lac, vor avea parte de un spectacol folcloric și, dacă vor dori, li se va asigura accesul la slujba de înviere la Mănăstirea Piatra Fântânele. La dispoziția lor vor fi toate facilitățile complexului – baza nautică, terenurile de sport, centrul SPA.
O pensiune de trei margarete din Munții Rodnei poate fi închiriată integral de grupuri de până la 15 persoane. Pentru patru zile în regim de pensiune completă – cu doi litri de țuică din partea casei – prețul de închiriere este de 5.760 de lei, echivalentul a 128 de lei pe noapte de persoană. Cei care doresc doar cazare și masa de Paște pot închiria pensiunea la 78 de lei de persoană pe noapte.
O cabană din zona de agrement Colibița, situată la întâlnirea Munților Bârgăului și Călimani, se poate închiria tot de grupuri de până la 14 persoane, la prețul de 1.500 de lei, dar turiștii trebuie să își pregătească singuri masa.
OFERTE PAȘTE 2014. O pensiune din Pasul Tihuța, cu sală de mese, opt camere cu baie proprie, bucătărie și toate utilitățile poate fi închiriată pentru trei nopți la prețul de 1.200 de euro.
Cele mai ieftine sunt cabanele de vânătoare ale Direcției Silvice Bistrița. Acestea pot fi închiriate cu prețuri de până la 45 de lei pe noapte de persoană. Instituția închiriază cele 19 locuri de la cabana Păstrăvăriei Fiad, situată aproape de granița cu Maramureș, cu prețuri între 26 și 35 de lei pe noapte. Același tarif este și la cabana Hergheliei Beclean, unde sunt zece locuri. Pentru Cabana Coldău, cu opt locuri, turiștilor li se cere 40 de lei de persoană pe zi, iar pentru cele de la Valea Secii și Colibița, cu câte 13 locuri, tariful este de 30 de lei de persoană pe zi.
Cabana Dealul Negru din Munții Călimani are 20 locuri de cazare, în zece camere cu câte două paturi, iar tariful de cazare este de 45 de lei de persoană pe zi. Ea a fost special construită pentru Nicolae Ceaușescu, care venea aici la vânătoare de urși. Cabana este dotată inclusiv cu pistă pentru elicoptere și are lac cu pești, fiind una dintre cele mai căutate întrucât este izolată, în munte.
OFERTE PAȘTE 2014. În județul Cluj, pensiunile agroturistice din comuna Sâncraiu, considerată „Poarta Apusenilor”, oferă turiștilor un program special de Paște.
Vincze Istvan, reprezentantul rețelei agroturistice care gestionează pensiunile, spune că pentru perioada 19-22 aprilie la pensiunile din Sâncraiu cazarea costă 130 de euro de persoană, preț pentru care turiștii vor avea parte de un program special. Astfel, în sâmbăta dinaintea Paștelui, ei pot participa la pregătirea ouălor pentru vopsit, iar duminica turiștii care doresc pot asista la slujba de la Biserica Reformată, urmată de o excursie la Văleni cu căruțe trase de cai și de vizitarea bisericii fortificate, cu tavan casetat, din secolulul al XIII-lea.
În ziua de luni, conform obiceiului din Ardeal, turiștii pot merge „la udat” la fetele din comună, apoi într-o excursie prin cheile Văii Stanciului, la cascada Vălul Miresei de la Răchițele, aflată la o distanță de șase kilometri. De asemenea, din meniul tradițional nu vor lipsi preparatele din miel.
Ofertele de cazare sunt disponibile în peste 20 de pensiuni agroturistice, în total fiind aproximativ 250 de locuri, în camere cu două sau trei paturi și o baie la două camere.
În comuna clujeană Mărgău, aflată la 70 de kilometri distanță de Cluj-Napoca, în Munții Vlădeasa, la o pensiune de trei margarete, cu o capacitate de 28 de locuri, în camere dotate cu baie, cazarea costă 150 de lei de persoană pe zi, cu demipensiune. Sejurul este de minimum trei nopți, fiind incluse masa festivă de Paște și un foc de tabără.
„Turiștii sunt întâmpinați cu o pălincă bună, cu cozonac tradițional și îi vom invita la încondeiatul ouălor. În noaptea de Înviere pot să asiste la slujba de la biserică, iar când se întorc, le punem la masă drob, friptură de miel, prăjitură și ouă roșii. Duminică se merge la biserică”, spune Cristina Lung, reprezentantă a pensiunii.
La Mărișel, comună aflată în Munții Apuseni, la 50 de kilometri de Cluj-Napoca, la o cabană de trei margarete cazarea pentru trei nopți, cu demipensiune, costă 499 de lei de persoană, fiind asigurat și un prânz festiv, cu produse tradiționale.